
Ministrul Sănătății anunță un control amplu după ce un medic angajat la un spital public a efectuat intervenții chirurgicale într-o clinică privată în timpul programului de lucru. Verificările arată că solicitarea de concediu pentru ziua respectivă nu a fost aprobată și nu respectă prevederile legale.
Ministrul Sănătății susține că, de aproape șapte luni, se opune public practicii prin care medici părăsesc spitalul public în timpul programului pentru activități în sistemul privat. Oficialul afirmă că problema ține de principiu, legalitate și respect față de pacient.
Cazul recent vizează un medic care apare într-un videoclip publicat de o unitate medicală privată, unde explică faptul că, la ora 12:00, într-o zi de joi, se pregătea pentru a doua intervenție chirurgicală. Ministerul a solicitat conducerii spitalului public situația concediilor pentru luna februarie.
“Am cerut oficial conducerii spitalului public situația concediilor solicitate de acest medic pentru luna februarie. Răspunsul a fost exact cel pe care îl anticipam:
– există o solicitare scrisă în data de 12 februarie pentru concediu chiar în data de 12 – fapt contrar legislației, care prevede că zilele de concediu de odihnă se solicită cu cel puțin 15 zile în avans;
– solicitarea nu era înregistrată la Serviciul RUNOS;
– solicitarea nu era aprobată de managerul unității sanitare.
Deci, solicitarea de concediu NU este validă.
Am solicitat și unității sanitare private activitatea medicului din aceeași zi. Confirmarea este clară: două intervenții chirurgicale, la 08:40 și la 12:45, ceea ce confirmă prezența în sala de operație. Mai mult, activitatea domnului doctor la spitalul public, pentru anul 2025, arată o medie de o intervenție chirurgicalǎ pe săptămână și un pacient pe săptămână în ambulatoriul de specialitate al spitalului public", a scris Alexandru Rogobete, pe pagina sa de Facebook.
Începând de luni, Corpul de Control al ministrului Sănătății va efectua verificări la spitalul public pentru a analiza respectarea programului de lucru. Oficialul anunță un control național extins și posibile modificări legislative, inclusiv introducerea unor criterii de performanță și plata personalului medical în funcție de acestea.
“Acest incident va genera un control național fǎrǎ precedent, pe care mi-l asum public. Și da, va duce la modificări legislative semnificative. Pentru că dacă vrem să recâștigăm încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, înainte de toate noi, cei care furnizăm servicii medicale, trebuie să respectăm sistemul din care facem parte. Nu vreau să generalizez, nu vreau să se înțeleagă greșit, în sistemul de sănătate există oameni excepționali care stau peste program, care fac multe gărzi, care vin noaptea de acasă pentru pacienții lor și pe care voi cei care plecați și nu vă respectați programul de lucru, îi umiliți! Nu este drept nici față de cei care muncesc, nu este drept nici față de pacienți și nu este drept nici față de întreg sistemul de sănătate. Am spus întotdeauna că nu sunt de acord ca medicul să aleagă între public și privat și că susțin ca personalul medical să poată avea activitate medicală, dar după orele de program la public. Nu în timpul lor. Nu pe banii statului. Nu pe încrederea pacienților”, mai spune ministrul Sănătății.
Alexandru Rogobete consideră că aceste situații arată clar de ce susține introducerea criteriilor de performanță și salarizarea personalului medical în funcție de rezultatele obținute.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Atelierele în aer liber de la Muzeul ASTRA, o experiență memorabilă pentru mii de copii / foto

O mamă din Sibiu a câștigat în instanță: nota la purtare a fiului, anulată

Răsadurile de roșii, la mare căutare: legumicultorii au început sezonul

Patul nefăcut dimineața: semn de creativitate sau lipsă de ordine? Ce spun specialiștii
Știri naționale

Răsadurile de roșii, la mare căutare: legumicultorii au început sezonul

Reguli mai dure pentru importurile second-hand. Amenzi de până la 100.000 de lei
Un proiect de Ordonanță de Urgență propus de Ministerul Mediului, în colaborare cu Ministerul Economiei, introduce condiții mai stricte pentru

Lumina Sfântă va fi adusă în România cu o cursă specială, a confirmat reprezentantul Patriarhiei la Ierusalim
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România cu o cursă specială, în Sâmbăta Mare, în urma unui acord obţinut ...

ANM a emis prognoza pentru Săptămâna Mare și Paște. Urmează precipitații mixte, lapoviță și ninsoare
ANM a emis prognoza pentru Săptămâna Mare și Paște. Urmează precipitații mixte, lapovișă și ninsoare....
