Atelierele în aer liber de la Muzeul ASTRA, o experiență memorabilă pentru mii de copii / foto

Peste 6.000 de elevi au participat, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, la programele educaționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, organizate de Muzeul ASTRA. Activitățile au fost susținute de educatori muzeali, muzeografi și colaboratori ai instituției, oferind participanților experiențe interactive și educative.
Aproximativ 750 de elevi au luat parte la cele 30 de ateliere tematice organizate în cadrul muzeului. Printre activități s-au numărat teme precum natura și biodiversitatea, meșteșugurile tradiționale sau reciclarea creativă, fiecare atelier fiind conceput pentru a stimula creativitatea și interesul pentru patrimoniu.

În paralel, peste 1.000 de elevi au participat la programul „Școala la Muzeu”, realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu. Aceștia au explorat muzeul în aer liber prin trasee tematice, vânători de comori și activități interactive, inclusiv pe traseul „Povești cu aripi”, dedicat speciilor de păsări din zonă.
Activitățile au fost completate de colaborarea cu Fundația Conservation Carpathia, ai cărei reprezentanți au coordonat opt activități tematice la care au participat peste 200 de elevi. Acestea au inclus trasee educative și jocuri interactive menite să promoveze protecția mediului și echilibrul natural.
În total, 21 de specialiști ai muzeului s-au implicat în organizarea programelor, care au avut ca scop apropierea elevilor de cultură, tradiții și natură, prin metode moderne și interactive de învățare.

- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Descinderi în forță în județul Sibiu: percheziții într-un caz de braconaj

Alte două școli din Mediaș, dotate cu echipamente digitale și mobilier nou

Licitație pentru Salvamont Bâlea Lac: două companii în cursă pentru contractul de peste 4 milioane de lei

Investiție de peste 25 de milioane de lei: creșă și grădiniță nouă la Sibiu
Sibiu

Licitație pentru Salvamont Bâlea Lac: două companii în cursă pentru contractul de peste 4 milioane de lei

Investiție de peste 25 de milioane de lei: creșă și grădiniță nouă la Sibiu

Dezbatere aprinsă după cazul Iași: ce se întâmplă cu bustul lui Octavian Goga din Sibiu

