O mamă din Sibiu a câștigat în instanță: nota la purtare a fiului, anulată

Un elev de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială nr. 13 a scăpat de sancțiunea primită la școală, după ce Tribunalul Sibiu a decis anularea scăderii notei la purtare.
Incidentul a avut loc la finalul lunii aprilie 2025, în curtea unității de învățământ. În timpul unei pauze, o elevă din clasa pregătitoare ar fi fost ținta unei glume, după ce un coleg mai mare ar fi folosit asupra ei un spray cu miros neplăcut.
Deși fapta nu a fost observată direct de profesori, cazul a fost semnalat imediat, iar ulterior Consiliul Clasei a decis sancționarea elevului, prin scăderea notei la purtare cu două puncte pentru modulul V al anului școlar 2024–2025.
Mama elevului a contestat decizia în instanță, iar judecătorii i-au dat dreptate. Potrivit hotărârii, școala nu a respectat procedurile legale prevăzute de Statutul Elevului în momentul aplicării sancțiunii.
Instanța a reținut că unitatea de învățământ nu a parcurs etapele obligatorii ale cercetării disciplinare. Elevul și părinții săi nu au fost informați oficial despre abaterea reclamată, nu au fost convocați pentru explicații, iar cazul nu a fost analizat în mod corespunzător înainte de aplicarea sancțiunii.
De asemenea, judecătorul a subliniat că, deși incidentul a existat, nu au fost administrate suficiente probe pentru a demonstra fără dubii că elevul sancționat este autorul faptei.
În aceste condiții, Tribunalul Sibiu a decis anularea sancțiunii privind scăderea notei la purtare.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

România devine punct cheie pentru securitatea NATO: summit B9 la Cotroceni

Se schimbă regulile la graniță: UE introduce un nou sistem cu amprente și poze

Cancerul lovește tot mai puternic în Sibiu: creștere majoră a îmbolnăvirilor

Mesajul primarului din Cisnădie după prezența DIICOT în Primărie: „Nu este nimic de ascuns”
Stiri locale

Cancerul lovește tot mai puternic în Sibiu: creștere majoră a îmbolnăvirilor

Mesajul primarului din Cisnădie după prezența DIICOT în Primărie: „Nu este nimic de ascuns”

Dispozitiv extins de jandarmi în Sibiu, de Paște. Ce trebuie să știe cetățenii

