Reguli mai dure pentru importurile second-hand. Amenzi de până la 100.000 de lei

Un proiect de Ordonanță de Urgență propus de Ministerul Mediului, în colaborare cu Ministerul Economiei, introduce condiții mai stricte pentru importul produselor second-hand. Documentul prevede sancțiuni severe și măsuri suplimentare de control, în contextul creșterii importurilor de bunuri uzate.
Potrivit proiectului, produsele utilizate, reparate sau recondiționate vor putea intra în România doar dacă respectă o serie de condiții clare. Acestea trebuie să fie curățate, igienizate și verificate, să fie însoțite de documente care atestă starea lor și să nu fie, în realitate, deșeuri mascate.
Pentru nerespectarea acestor reguli, actul normativ propune amenzi de până la 100.000 de lei, confiscarea mărfurilor și, în cazuri grave, deschiderea unor dosare penale. De asemenea, produsele considerate periculoase vor trebui returnate în țara de origine, notează Mediafax.
Proiectul introduce și un sistem de trasabilitate digitală, care va permite monitorizarea transporturilor de produse second-hand. În același timp, controalele vor fi intensificate atât la frontiere, cât și în depozite și în rețelele comerciale.
Inițiatorii susțin că măsurile sunt necesare în contextul unui fenomen în creștere. „Importurile de produse uzate se fac sub paravanul unor haine de tip «second-hand», dar, de fapt, aceste haine sunt improprii reutilizării și prezintă riscuri pentru mediu și sănătate”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului.
Ordonanța de Urgență nu a fost încă adoptată. Ea se află în prezent în consultare publică.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Alte două școli din Mediaș, dotate cu echipamente digitale și mobilier nou

Licitație pentru Salvamont Bâlea Lac: două companii în cursă pentru contractul de peste 4 milioane de lei

Investiție de peste 25 de milioane de lei: creșă și grădiniță nouă la Sibiu

Dezbatere aprinsă după cazul Iași: ce se întâmplă cu bustul lui Octavian Goga din Sibiu
Știri naționale

Vreme schimbătoare: ploi în aprilie, temperaturi mai mari de 1 Mai

Călin Georgescu propune un guvern de „reconciliere națională” cu PSD, AUR și PNL

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță reluarea negocierilor cu Pfizer

România a plătit milioane de euro dobânzi pentru împrumutul acordat Ucrainei. Sumele nu mai pot fi recuperate
România a achitat deja zeci de milioane de euro ca dobânzi pentru sprijinul financiar acordat Ucrainei, potrivit unui document oficial.
