Tânăr decedat după ce s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu. Nu avea permis de conducere

Un tânăr de 21 de ani din Brateiu a murit în această dimineață, după ce a pierdut controlul autoturismului și s-a răsturnat în afara carosabilului, la intrarea în localitatea Ațel. Polițiștii au stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere.
Accidentul s-a produs în jurul orei 06:00, pe DJ 142F, la intrarea în localitatea Ațel dinspre Brateiu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ142F dinspre DN14 către localitatea Ațel, un tânăr de 21 de ani, din Brateiu ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile, oprindu-se într-un pârâu de pe partea stângă a sensului de mers. Conducătorul auto, aflat singur în autoturism, a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat la spital, unde din păcate a decedat, transmite IPJ Sibiu.
Conducătorul auto se afla singur în autoturism și a suferit vătămări corporale grave.
La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ. În accident a fost implicat un tânăr în vârstă de 21 de ani care a fost găsit în stop cardio-respirator și multiple traumatisme. A fost transportat la CPU Mediaș inconștient, în curs de resuscitare, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că tânărul nu deținea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/01/autoturism-iesit-in-decor-la-cartisoara-trei-persoane-ranite/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Mătăuzele aprind Dealul Picuiului din Sadu
Satele din județul Sibiu marchează Lăsatul Secului prin aprinderea focurilor tradiționale și prin obiceiul „strigatului peste sat”.

Blumenfest, sărbătoarea uitată din Axente Sever
Blumenfest, sărbătoarea florilor, una dintre cele mai spectaculoase tradiții din Axente Sever ce avea loc la lăsarea postului de Paști

„Povești cu aripi” la Muzeul ASTRA
Muzeul ASTRA lansează, de Dragobete, programul „Povești cu aripi”, un traseu tematic dedicat patrimoniului natural și etnografic al instituției.

Treizeci de zile de arest pentru mită dată unui polițist sibian
Stiri locale

Mătăuzele aprind Dealul Picuiului din Sadu
Satele din județul Sibiu marchează Lăsatul Secului prin aprinderea focurilor tradiționale și prin obiceiul „strigatului peste sat”.

Blumenfest, sărbătoarea uitată din Axente Sever
Blumenfest, sărbătoarea florilor, una dintre cele mai spectaculoase tradiții din Axente Sever ce avea loc la lăsarea postului de Paști

„Povești cu aripi” la Muzeul ASTRA
Muzeul ASTRA lansează, de Dragobete, programul „Povești cu aripi”, un traseu tematic dedicat patrimoniului natural și etnografic al instituției.

Lucrări la nodul rutier Boița, pe Autostrada Sibiu–Făgăraș
Aproximativ 300 de muncitori și peste 75 de utilaje lucrează la nodul rutier de la Boița, județul Sibiu, parte a Autostrăzii
