
CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu
Blumenfest, sărbătoarea florilor, una dintre cele mai spectaculoase tradiții din Axente Sever ce avea loc la lăsarea postului de Paști, nu se mai organizează de mai bine de patru decenii. Trei zile și trei nopți ținea sărbătoarea, iar pregătirile începeau încă din ianuarie, când tinerii își alegeau, în mare taină, perechea.
Pe vremuri, Blumenfest reprezenta unul dintre cele mai așteptate momente ale anului în Axente Sever, județul Sibiu. Trei zile și trei nopți satul vibra în ritmul fanfarei, al dansului și al paradei tinerilor care își prezentau perechile și impresionantele buchete de flori.

“Fete, mame, bunici și mătuși lucrau de zor buchete spectaculoase, alcătuite din 350-400 de fire de flori făcute din mătase, pânză sau hârtie. Fiecare buchet era realizat cu grijă, devenind un simbol al primăverii, al reînvierii naturii, dar și al iubirilor care înfloreau odată cu ea. În ajunul sărbătorii, copiii duceau buchetele de la fete la casele băieților, fiind primii care aflau tainele perechilor formate. A doua zi, fetele se adunau la casa uneia dintre ele, iar feciorii soseau însoțiți de fanfară; se cânta imnul sașilor, iar fetele erau invitate la dans. Urma parada, iar tot satul ieșea se vadă alaiul tinerilor, perechile formate și impunătoarele buchete de flori. Apoi, petrecerea ținea până în zori”, se arată într-un material publicat de Centrul Creaţiei Junii Sibiu.

Tradiția s-a întrerupt în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a revenit în 1970, când 86 de tineri, adică 43 de perechi, au participat la sărbătoare, potrivit monografiei semnate de Ioan Gabor. Evenimentul a mai avut loc sporadic până în 1984.
De ani și ani, Blumenfest nu se mai ține în Axente Sever la lăsarea postului de Paști, dar fotografiile îngălbenite de vreme sunt mărturie a unei tradiții ce umplea satul de culoare.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Noaptea de Înviere la Muzeul ASTRA: când are loc slujba la Biserica din Bezded

Nou pe WhatsApp: apeluri mai clare cu funcția de eliminare a zgomotului

Raluca Turcan anunță pe Facebook adoptarea unui proiect important

Amenzi în lanț la benzinării: ANAF a luat la control piața carburanților
Stiri locale

Noaptea de Înviere la Muzeul ASTRA: când are loc slujba la Biserica din Bezded

Raluca Turcan anunță pe Facebook adoptarea unui proiect important

Beat criță pe drumurile din Sibiu: cifrele alcoolemiei sunt șocante

