Scandal la spitalul din Cisnădie: Anchete după arestarea asistentei implicate în crimă

Conducerea Primăriei Orașului Cisnădie și cea a Spitalului Orășenesc Cisnădie au demarat verificări pentru a stabili dacă au fost sustrase sedative din unitatea sanitară de către o asistentă medicală, arestată preventiv într-un dosar de omor calificat.
Primarul Mircea Orlățan a declarat luni, pentru AGERPRES: „Vom face o anchetă la spital pentru posibilă sustragere de substanțe”. Managerul spitalului, Maria-Delia Mincă, a precizat că asistentei Popa Camelia-Mihaela i-a fost suspendat contractul de muncă și a fost demarată o investigație internă privind gestionarea medicației cu regim special la Camera de Gardă, unde aceasta își desfășura activitatea.
Procurorul-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Dan Simion, a declarat că nu poate oferi în prezent informații suplimentare privind proveniența sedativelor.
CITEȘTE ȘI: Cum s-a produs crima care a îngrozit Sibiul: și-a sedat mama și apoi a asfixiat-o, ajutată de prietena cea mai bună
Potrivit anchetei, în iunie 2024, o femeie de 38 de ani, împreună cu asistenta medicală în vârstă de 46 de ani, ar fi pus un sedativ în ceaiul mamei sale, în vârstă de 59 de ani, iar ulterior asistenta i-ar fi injectat victimei o substanță sedativă care i-a provocat decesul. Cele două ar fi asfixiat-o cu o pernă pentru a se asigura că victima a murit. Motivația faptei ar fi fost dobândirea moștenirii victimei.
Fiica victimei a vândut bunurile moștenite și s-a mutat temporar în Dubai, revenind recent în Sibiu pentru a vinde o proprietate, fiind ulterior reținută de anchetatori.
Atât fiica, cât și asistenta medicală au fost reținute pe 27 decembrie 2025, iar ulterior li s-a dispus arestul preventiv pentru 30 de zile.
Citește și
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

Stare critică pentru Mircea Lucescu: al doilea infarct și intervenție de urgență. Medicii l-ar fi stabilizat din nou

Schimbare majoră la un liceu din Mediaș: săli moderne și laborator digital nou

Flori cu poveste din satele Sibiului
În zilele premergătoare Floriilor, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu omagiază creativitatea poporului român și aduce în prim-plan frumusețea
Stiri

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic

Trump anunță tarife de până la 100% pentru medicamentele importate


