
În zilele premergătoare Floriilor, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu omagiază creativitatea poporului român și aduce în prim-plan frumusețea florilor în patrimoniul tradițional prin expoziția online „Flori cu poveste din satele Sibiului”.
O adevărată grădină cu flori au creat, odinioară, femeile în casele lor și pe veșmintele pe care le îmbrăcau. De la trandafir la mac, de la sânziene la viorele, florile au însoțit întotdeauna viața oamenilor din satele Sibiului.
Valori, emoții și identitate – toate se regăsesc în mireasma și cromatica florilor. Pentru oamenii satului, florile nu erau doar elemente estetice, ci adevărate purtătoare de mesaj. Așezate pe portul tradițional, pe obiecte casnice sau în cântece, strigături și colinde, ele vorbesc despre o lume în care natura și omul trăiau în armonie.

Conceptul expozițional aduce în prim-plan texte și fotografii relevante, iar materialele etnografice au fost documentate de echipa noastră de cercetare începând cu anul 2009, fiind parte din arhiva Centrului.
Florile, simboluri ale frumuseții, dragostei și purității, au fost mereu la loc de cinste: cusute cu arnici pe ii, așezate pe pieptare, comănac sau catrințe. Miresele purtau cununi de flori, iar feciorii le prindeau cu mândrie la pălărie.
Le regăsim și în gospodării – pe covoare, pe fețe de masă, pe ștergarele de la icoane sau pe pernele din „casa bună”. Meșterii populari le-au transpus pe lăzile de zestre, pe vase din lut sau pe fațadele caselor.

Florile însoțesc omul în cele mai importante momente ale vieții: în steagul de nuntă și de ceată, în cununile de sânziene sau în ritualurile cu busuioc, de la naștere până la aflarea ursitului. Chiar și ouăle de Paști sunt „îmbrăcate” în flori înainte de a fi înroșite.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Femeie de 64 de ani, lovită de un autoturism pe Calea Gușteriței

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

Stare critică pentru Mircea Lucescu: al doilea infarct și intervenție de urgență. Medicii l-ar fi stabilizat din nou

Schimbare majoră la un liceu din Mediaș: săli moderne și laborator digital nou
Stiri locale

Atelier demonstrativ de vopsire a ouălor în stil săsesc, la Muzeul ASTRA
Vizitatorii Muzeului ASTRA sunt invitați, luni, 6 aprilie 2026, la un atelier demonstrativ dedicat tradițiilor pascale săsești

Sibienii, invitați la Cupa Solidarității: un eveniment pentru o cauză importantă

Minoră lovită de o mașină în timp ce traversa regulamentar, la Șura Mare

Femeie reținută pentru că vindea bijuterii contrafăcute
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare astăzi, un mandat de percheziție domiciliară în
