S-a turnat betonul în tunelul Curtea de Argeș: autostrada A1 Sibiu-Pitești avansează rapid (foto)

Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat finalizarea turnării betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș, de pe Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Operațiunea a fost realizată cu un complex de trei utilaje speciale aduse din Germania, care au asigurat turnarea a aproximativ 700 de metri cubi de beton pe zi. Procedura a început cu două săptămâni în urmă pe primul fir de tunel – Tunelul Alina, iar săptămâna aceasta a fost finalizat și al doilea fir – Tunelul Daniela. Procesul de turnare a betonului a fost unul continuu și a inclus următoarele etape:
- Primul utilaj a așternut un strat de 18 cm de beton, l-a vibrat pentru compactare, a nivelat și a armat betonul în zona rosturilor de lucru;
- Al doilea utilaj a aplicat un strat de 7 cm de beton, l-a vibrat și a nivelat la cota finală;
- Al treilea utilaj a realizat striațiile pentru aderență și a pulverizat o soluție pentru impermeabilizarea suprafeței.
Următoarea etapă constă în realizarea instalațiilor, finisajelor și conectarea celor două fire la corpul principal al autostrăzii. Lucrările la cele două fire de tunel se desfășoară non-stop, cu peste 550 de muncitori și 200 de utilaje mobilizate în șantier. Construcția secțiunii a început în vara anului 2023 și se află în avans față de graficul de finalizare stabilit pentru 2027, existând posibilitatea ca circulația pe acest lot să fie deschisă încă din august 2026.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Polițiștii sibieni, mobilizați pentru siguranța cetățenilor în perioada Floriilor și Paștelui Catolic
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu anunță măsuri speciale pentru perioada 3–6 aprilie 2026, astfel încât Sărbătoarea Floriilor...

Prinși în pădure, cu lemn tăiat ilegal: doi bărbați anchetați

Alcool la volan și autoturism cu numere false, descoperite pe străzile din Sibiu

Femeie de 64 de ani, lovită de un autoturism pe Calea Gușteriței
Stiri

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic

Trump anunță tarife de până la 100% pentru medicamentele importate

