Alcool la volan și autoturism cu numere false, descoperite pe străzile din Sibiu

Două incidente rutiere petrecute în municipiul Sibiu, în ultimele ore, au dus la deschiderea unor dosare penale de către polițiștii rutieri.
Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 2 aprilie, în jurul orei 07:00, pe Calea Șurii Mici. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un sibian în vârstă de 68 de ani. În urma testării alcoolscopice, a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale.
Cel de-al doilea incident s-a produs în noaptea de 2 spre 3 aprilie, în jurul orei 03:40, pe strada Podului. Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Benești, a pierdut controlul direcției și a intrat cu autoturismul într-un stâlp. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că autoturismul avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare fals. Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Ilie Bolojan, convorbire cu Péter Magyar, premierul ales al Ungariei. Ce au discutat

Muzeul Brukenthal aduce tehnologia în prim-plan: operele explicate în timp real prin AI

Șeful CNAIR anunță bilanțul mandatului: „Peste 500 de kilometri de drumuri de mare viteză” deschiși circulației
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, susține că în mandatul său au fost dați în folosință peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri

410 milioane de lei pentru tratament balnear în 2026: Ministerul Finanțelor a avizat acordarea biletelor
Ministerul Finanțelor a avizat astăzi, proiectul privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, cu un buget total de 410 milioane
Stiri locale

Muzeul Brukenthal aduce tehnologia în prim-plan: operele explicate în timp real prin AI

Tursib: Transportul bicicletelor spre Păltiniș se reia din 16 aprilie
Transportul bicicletelor pe ruta Sibiu – Păltiniș va fi reluat începând cu 16 aprilie 2026, prin intermediul liniei 22.

Retroparada Primăverii revine în Piața Mare din Sibiu: zeci de mașini istorice, expuse în centrul orașului
Retroparada Primăverii va avea loc pe 18 aprilie, în Piața Mare din Sibiu, unde vor fi expuse zeci de vehicule istorice.
.jpeg%3Fv%3D2026-04-15T14%253A41%253A20.401Z&w=3840&q=100)
Viteză de 188 km/h pe A1: șofer sancționat și lăsat fără permis
Un șofer a fost prins cu 188 km/h pe Autostrada A1 și a rămas fără permis pentru 90 de zile, în urma unui control al poliției rutiere.
