Prețul energiei electrice nu va scădea în următorii ani!

Prețul energiei electrice la consumatorii casnici nu va scădea în următorii ani!
Tendința prețului energiei electrice pe piața din România este de scădere pentru următorii ani. Dar, va scădea prețul energiei electrice la majoritatea facturilor? Răspunsul poate fi pozitiv, doar dacă va exista o presiune din partea consumatorilor prin schimbarea furnizorului curent. Se va întâmpla asta? În opinia mea, nu, deoarece românii au fost învățați, să aștepte să vină ”statul” să le rezolve problemele. Dar statul este interesat ca prețurile să fie mari, pentru a beneficia de mai mulți bani la bugetul de stat.
Prețurile medii ponderate de tranzacţionare a energiei electrice de pe OPCOM, au tendință de scădere pentru următorii 2 ani. În situația în care adăugăm tarifele, marja comercială la nivelul celei reglementate în timpul plafonării prețului și taxele specifice pentru un consumator din București, prețurile pe care ar trebui să le achite consumatorii ar trebui să fie de asemenea în scădere. Astfel, prețurile medii într-un scenariu optimist ar putea să fie de 1,2 lei/KWh cu TVA inclus de la 1 iulie 2026 și de 1,15 lei/kWh cu TVA inclus de la 1 iulie 2027. Având în vedere că prețurile consumatorilor casnici sunt prețurile stabilite de furnizori, în lipsa unei presiuni create de consumatori, aceștia vor practica prețuri mai mari decât prețul corect la energie electrică. Pretul mediu al energiei electrice pentru top 20 oferte conform Comparatorului ANRE a scăzut în ultimele 5 luni, cu 6% odată cu intensificarea concurenței. Consumatorii care au vrut să plece de la furnizorul curent în ultimele luni au fost și consumatorii care au beneficiat de prețuri mai mici la energie electrică. Concurența acolo unde s-a manifestat a determinat scăderea prețurilor la energie electrică. Doar că numărul consumatorilor casnici care au pus presiune a fost unul foarte mic, dar chiar și așa aceștia au beneficiat de prețuri mai mici.
| Iul 25/Iun 25 | Aug 25/Iul 25 | Sept 25/Aug 25 | Oct 25/Sept 25 | |
| Indicele de pret conform INS pentru energia electrica | 161.57 | 102.56 | 100.59 | 99.73 |
Cei mai mulți dintre consumatori nu au întreprins nimic ceea ce face ca prețul plătit de cel mai mare număr de consumatori casnici din România să fie la un nivel mediu de cca 1,45 lei/kWh cu TVA inclus. Acest preț va fi aplicat cel puțin până în iulie 2026. În situația în care un consumator care deține un apartament cu 2 camere ar alege cea mai mică ofertă de pe comparatorul de prețuri ANRE ar obține o economie în perioada noiembrie 2025 – iulie 2026 de cca 500 lei. Îngrijorător este că la ultimul Barometru al Securității Energetice realizat de INSCOP în octombrie 2025 61,4% dintre români iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de energie electrică dar
doar dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor
, în timp ce 37,5%
resping această posibilitate
.
Această poziție exprimată de români va face ca prețurile la energie electrică să nu scadă în perioada următoare.
Singurii care ne putem ajuta suntem noi înșine: schimbând continuu furnizorii atunci când există un preț mai bun în piață, cerând continuu socoteală furnizorului actual de energie, solicitând public ajutorul clasei politice, nu pentru plafonare (deoarece ori de câte ori am primit preț plafonat, după acea perioadă am primit prețuri care ne-au ”cocoșat”), ci pentru a elimina cauzele care determină creșterea prețului. Opiniile exprimate în acest articol aparțin în exclusivitate domnului Dumitru Chisăliță, președintele AEI.
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com. Citește si https://city-fm.ro/2025/11/27/incasari-record-la-targul-de-craciun/
Citește și

Brașovul ar urma să câștige aproximativ două milioane de lei din închirierea căsuțelor din Târgul de Crăciun, dublu față de anul trecut
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Treizeci de zile de arest pentru mită dată unui polițist sibian

Farfurii românești în restaurantele de lux

AUR cere eliminarea impozitului pentru prima locuință

Alertă în Șelimbăr: prezența unui urs semnalată în zona Parcului Industrial
Stiri locale

Lucrări la nodul rutier Boița, pe Autostrada Sibiu–Făgăraș
Aproximativ 300 de muncitori și peste 75 de utilaje lucrează la nodul rutier de la Boița, județul Sibiu, parte a Autostrăzii

Activității de weekend în Sibiu. Târg de nunți, spectacole de teatru și concert pop-opera
Finalul de săptămână aduce în oraș o agendă variată de evenimente, de la expoziții dedicate viitorilor miri, la spectacole...

Tentativă de mită la Sibiu: 2.000 de euro oferiți unui polițist pentru închiderea unui dosar
Un inculpat într-un dosar de furt calificat a încercat să ofere 2000 de euro mită unui polițist pentru a obține clasarea cauzei. În urma flagrantului

Aproape 10 milioane de lei pentru Gastroenterologie: Ambulatoriul SCJU Sibiu primește echipamente medicale noi
Consiliul Județean Sibiu a alocat aproximativ 9,8 milioane de lei pentru dotarea Ambulatoriului de specialitate
