Un topor vechi de 4.000 de ani, păstrat la loc de cinste într-o școală din județul Sibiu / foto

Un obiect arheologic cu o vechime estimată la aproximativ 4.000 de ani este păstrat și expus la loc de cinste în vitrina Școlii Gimnaziale din Nocrich, județul Sibiu. Este vorba despre un topor din piatră, o piesă de mare valoare istorică, descoperită în urmă cu peste patru decenii de fostul profesor de istorie Achim Mihuleț, informează CJ Sibiu printr-o p ostare pe pagina de Facebook.
Descoperirea a avut loc după anul 1980, când Achim Mihuleț a ajuns la Nocrich, după ce anterior a predat în satul Țichindeal. Acesta își amintește că muncitorul responsabil cu întreținerea școlii i-a vorbit despre un sertar plin cu pietre aflat în vechea clădire a școlii germane. Acolo, profesorul a descoperit ceea ce avea să se dovedească o adevărată comoară.
Toporul este confecționat din granit dur, șlefuit, prevăzut cu locaș pentru mâner. Profesorul estimează că obiectul are o vechime de peste 4.000 de ani și precizează că, cel mai probabil, nu a fost descoperit în zona Nocrichului, deoarece în regiune nu există granit. În schimb, în comună a fost identificat un alt topor, din perioada neolitică, realizat din gresie, menționat în Repertoriul arheologic al județului Sibiu.
Deși piesa se află în școală de aproximativ 45 de ani, aceasta nu a dispărut niciodată. Fostul dascăl explică faptul că elevii cunosc valoarea obiectelor expuse, mulți aflând despre ele chiar de la părinți. Mai mult, o parte dintre foștii elevi l-au însoțit pe profesor la săpăturile arheologice realizate în zonă de-a lungul timpului.
Colecția realizată de Achim Mihuleț mai cuprinde un fusaiol – greutate folosită la războiul de țesut –, un piepten de cânepă, numeroase fragmente ceramice și o componentă a unei râșnițe dacice din piatră, utilizată pentru măcinarea cerealelor. Profesorul amintește și de existența unor monede de argint, care au dispărut în urma unei spargeri produse într-o noapte din anul 1990. În aceeași noapte a fost jefuită și librăria din Nocrich, de unde a fost furată lucrarea „Omagiul” dedicată lui Nicolae Ceaușescu, despre care se spunea la acea vreme că ar fi fost vândută ulterior în Germania pentru suma de 1.000 de mărci.
Lângă vitrina cu obiecte istorice se află și fostul clopot al școlii germane din Nocrich, construită în anul 1859. Acesta anunța începutul și sfârșitul orelor de curs și era montat într-un mic turnuleț din lemn, vizibil și astăzi pe acoperișul clădirii.
Achim Mihuleț a predat istoria timp de 37 de ani la școala din Nocrich și a ocupat funcția de director timp de 28 de ani, cu o scurtă întrerupere. Acesta a fost schimbat din funcție în martie 1989, printr-o decizie a autorităților comuniste, pe motiv că un membru al familiei sale a fugit din țară. După Revoluție, a fost reînvestit ca director și a rămas în funcție până la pensionare, în anul 2017.
Nocrichul, localitate din județul Sibiu și locul de naștere al baronului Samuel von Brukenthal, oferă vizitatorilor și alte repere istorice importante. În vechea biserică evanghelică, cu hramul Sfântului Ladislau, poate fi admirată o lucrare realizată în 1816 de pictorul Franz Neuhauser jr., care îl reprezintă pe Iisus ținând un potir în mână. Alături se află școala în care toporul preistoric este păstrat cu grijă, iar cei care ajung aici au mari șanse să fie ghidați chiar de Achim Mihuleț, pasionat de istoria locului și considerat unul dintre sătenii de frunte ai Nocrichului.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Accident pe strada Salzburg: un motociclist a ajuns la spital
Un sibian în vârstă de 20 de ani a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe după ce a pierdut controlul motocicletei pe care

Filtre de amploare pe drumurile din județul Sibiu: Polițiștii vânează șoferii băuți sau drogați
Polițiștii intensifică controalele rutiere în acest weekend. Echipaje de la rutieră și ordine publică sunt mobilizate pe principalele artere

Incendiu în Dealul Dăii. Arde o cabană
Pompierii sibieni intervin de urgență în zona Dealul Dăii pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o cabană.

Actualizare. Șoferul microbuzului era băut/Trafic alternativ pe DN1 în zona Veștem
Traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN1, în zona podului CFR Veștem, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un microbuz.
Stiri
Gică Hagi, prima variantă de selecţioner propusă de Comisia Tehnică a FRF
Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au început căutările noului selecţioner pentru naţionala de fotbal a României, după...

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic

