Un nou centru de arși grav va fi deschis în România, anunță ministrul

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că unitatea pentru arși grav de la Târgu Mureș va fi funcțională cel mai probabil în toamna acestui an, după finalizarea dotării cu echipamente medicale, testarea circuitelor și validarea tuturor sistemelor.
„România are nevoie de centre de arși. Și, în sfârșit, le va avea. După centrul de mari arși de la Timișoara, următorul care intră în linie dreaptă este centrul de arși grav de la Târgu Mureș. Construcția este aproape finalizată, iar în prima parte a acestui an urmează etapa decisivă: dotarea cu echipamente medicale, testarea circuitelor și validarea funcționării tuturor sistemelor, astfel încât centrul să poată fi dat în folosință, cel mai probabil, din toamna acestui an”, a scris ministrul duminică seara pe Facebook, relatează Mediafax.
Potrivit lui Rogobete, proiectul reprezintă o investiție majoră, complet integrată din punct de vedere tehnic. Clădirea nouă, cu o suprafață de 24.113 metri pătrați, este concepută special pentru tratamentul cazurilor critice.
Centrul va include:
- 5 paturi pentru pacienți critici
- 10 paturi pentru terapie intermediară, microchirurgie și chirurgie reconstructivă
- 44 de paturi în secția ATI
- 25 de săli de operație
- Spații conexe actului medical, centru de transfuzii, sterilizare și un centru de instruire pentru personalul medical.
Ministrul a subliniat că, de-a lungul anilor, subiectul centrelor de arși a fost folosit mai mult în discursuri politice decât pentru rezultate concrete. „Astăzi vorbim despre fapte. Acest centru există. Se vede. Și va salva vieți”, a afirmat Rogobete.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Flori cu poveste din satele Sibiului
În zilele premergătoare Floriilor, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu omagiază creativitatea poporului român și aduce în prim-plan frumusețea

Atelier demonstrativ de vopsire a ouălor în stil săsesc, la Muzeul ASTRA
Vizitatorii Muzeului ASTRA sunt invitați, luni, 6 aprilie 2026, la un atelier demonstrativ dedicat tradițiilor pascale săsești

Codul rutier s-ar putea schimba: fără sancțiuni pentru acte lipsă

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic
Știri naționale

Codul rutier s-ar putea schimba: fără sancțiuni pentru acte lipsă

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic

România ar putea „plăti” datoria către Pfizer în medicamente

