City FM Logo

Trei tineri prinși noaptea la furat de lemne în Arpașu. Poliția le-a confiscat mașinile!

de Bîrsan S. Robert

Un caz care pare desprins din filmele cu „băieți descurcăreți” s-a petrecut în noaptea de 3 mai, în zona Arpașu de Sus, județul Sibiu. Trei tineri, cu vârste de 17, 18 și 22 de ani, au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce tăiau și transportau ilegal lemn din pădure.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 22:00, în zona cunoscută de localnici drept „Podei”. Cei trei nu erau la prima vedere niște simpli „plimbăreți”: oamenii legii au descoperit că aceștia tăiaseră fără drept arbori din specia gorun, în cantitate de aproximativ 3,2 metri cubi, pe care îi încărcaseră și îi transportau cu nu mai puțin de trei autovehicule.

Planul lor a fost însă dat peste cap de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, care i-au prins exact în momentul acțiunii. Lemnul a fost recuperat și predat Ocolului Silvic Dumbrăveni, iar cele trei mașini folosite la transport au fost confiscate.

Pe numele celor implicați a fost deschis un dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier național, iar ancheta continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Cazul readuce în atenție fenomenul tăierilor ilegale, care continuă să facă probleme serioase, inclusiv în zonele din județul Sibiu.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: