City FM Logo

Liturghie specială la Cisnădie, oficiată de Mitropolitul Ardealului: sute de credincioși prezenți la slujbă

de Bîrsan S. Robert

Sursă foto: Costin Chesnoiu

Comunitatea de credincioși din Cisnădie a trăit momente de sărbătoare în Duminica a 4-a după Paști. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime” din oraș.

La slujbă au participat numeroși credincioși, alături de un sobor de preoți din zonă și de primarul orașului Cisnădie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul vocal „Theofania” din Sibiu.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat Evanghelia vindecării slăbănogului de la Vitezda, subliniind răbdarea și credința acestuia, dar și grija Mântuitorului pentru sufletul și trupul omului. Mesajul transmis credincioșilor a fost unul clar: vindecarea adevărată înseamnă atât sănătate trupească, cât și îndreptare sufletească.

La finalul slujbei, părintele paroh a mulțumit pentru vizita și binecuvântarea oferită comunității, iar ierarhul a acordat distincția „Dimitrie Cunțan” membrilor grupului vocal „Theofania”.

Evenimentul s-a încheiat cu o slujbă de pomenire la mormintele preoților ctitori ai bisericii din Cisnădie, într-un moment de reculegere și respect pentru înaintași.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: