
Un copil în vârstă de 7 ani și-a pierdut viața sâmbătă, după ce a fost lovit de un balot de fân. Tragedia s-a produs în localitatea Ighișu Nou.
Un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD Tg. Mureș au intervenit de urgență în localitatea Ighișu Nou pentru a acorda asistență medicală unui minor în vârstă de aproximativ 7 ani care a fost lovit de un balot de fân, intrând în stop cardio-respirator. Echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, acestea fiind începute de aparținători până la sosirea echipajelor medicale. În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, minorul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul acestuia, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/02/14/ploi-ninsori-viscol-si-racire-accentuata-pana-luni-dimineata/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Vremea se răcește semnificativ începând de astăzi și până luni dimineață, când sunt așteptate precipitații în general moderate cantitativ...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Cine îi salvează pe salvatori? Omagiul emoționant al ISU Sibiu pentru „eroinele din umbră”
Dincolo de costumele de protecție grele, de sunetul sirenelor și de lupta contracronometru cu flăcările, pompierii sibieni au ales să marcheze Ziua

Revoluția din spatele lalelei: 8 Martie și Arhitectura Sensibilității
Sibiul s-a trezit astăzi sub un asediu de culori. La fiecare colț de stradă, gălețile pline cu lalele și frezii par să fie singura monedă de schimb

Statul câștigă tot mai mult din scumpirea carburanților

ISU Sibiu avertizează asupra riscurilor arderii vegetației uscate / Amenzi de până la 50.000 de lei și dosare penale
Inspectoratul pentru Situații de Urgență trage un semnal de alarmă în prag de primăvară: incendierea vegetației uscate este strict interzisă și
Stiri locale

Cine îi salvează pe salvatori? Omagiul emoționant al ISU Sibiu pentru „eroinele din umbră”
Dincolo de costumele de protecție grele, de sunetul sirenelor și de lupta contracronometru cu flăcările, pompierii sibieni au ales să marcheze Ziua

Statul câștigă tot mai mult din scumpirea carburanților

ISU Sibiu avertizează asupra riscurilor arderii vegetației uscate / Amenzi de până la 50.000 de lei și dosare penale
Inspectoratul pentru Situații de Urgență trage un semnal de alarmă în prag de primăvară: incendierea vegetației uscate este strict interzisă și

Primăria Sibiu începe reparațiile ample pe Bulevardul Victoriei
Municipalitatea sibiană dă startul programului de reparații ale infrastructurii rutiere odată cu încălzirea vremii.
