Tot ce trebuie să știi despre slujba de Bobotează de la Catedrala Patriarhală

Credincioșii ortodocși sărbătoresc marți, 6 ianuarie 2026, Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului creștin. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală din București vor fi distribuiți aproximativ 10.000 de litri de Agheasmă Mare, îmbuteliați în sticle de 0,5 litri, a anunțat Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Potrivit programului liturgic, între orele 8:30 și 10:30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Începând cu ora 10:30, în pridvorul Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Slujba Sfințirii Mari a apei, urmând ca credincioșii prezenți să fie binecuvântați prin stropire cu Agheasmă Mare.
De la ora 11:30, la Baldachinul Sfinților de lângă Catedrala Patriarhală, credincioșilor li se va oferi câte o sticlă de jumătate de litru cu Agheasmă Mare, până la epuizarea cantității pregătite.
Boboteaza marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă și este dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfințirii apelor. În tradiția ortodoxă, sărbătoarea amintește de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani, moment care precede începutul activității Sale publice.
Agheasma Mare, obținută în cadrul slujbei de Bobotează, simbolizează reînnoirea și sfințirea întregii creații. Apa sfințită se consumă dimineața, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului, pe 14 ianuarie, iar ulterior poate fi folosită doar cu binecuvântarea preotului duhovnic.
Sărbătoarea Botezului Domnului este urmată, pe 7 ianuarie, de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, care subliniază rolul acestuia în istoria mântuirii.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Accident pe strada Salzburg: un motociclist a ajuns la spital
Un sibian în vârstă de 20 de ani a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe după ce a pierdut controlul motocicletei pe care

Filtre de amploare pe drumurile din județul Sibiu: Polițiștii vânează șoferii băuți sau drogați
Polițiștii intensifică controalele rutiere în acest weekend. Echipaje de la rutieră și ordine publică sunt mobilizate pe principalele artere

Incendiu în Dealul Dăii. Arde o cabană
Pompierii sibieni intervin de urgență în zona Dealul Dăii pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o cabană.

Actualizare. Șoferul microbuzului era băut/Trafic alternativ pe DN1 în zona Veștem
Traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN1, în zona podului CFR Veștem, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un microbuz.
Stiri
Gică Hagi, prima variantă de selecţioner propusă de Comisia Tehnică a FRF
Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au început căutările noului selecţioner pentru naţionala de fotbal a României, după...

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic

