Șefii Curților de Apel solicită reexaminarea legii pensiilor magistraților

Președinții celor 16 Curți de Apel îi solicită președintelui României, Nicușor Dan, să trimită la reexaminare legea privind reforma pensiilor magistraților. Aceștia susțin că proiectul promovat de premierul Ilie Bolojan încalcă dreptul european și afectează independența justiției.
Magistrații explică faptul că demersul lor are la bază competența constituțională a președintelui de a analiza legea atât din perspectiva oportunității, cât și a legalității, inclusiv prin corelarea legislației naționale cu tratatele internaționale și jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene, scrie Mediafax.
„Potrivit jurisprudenţei CJUE, trebuie lăsată neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional. (…) Subliniem că măsurile legislative naționale privind statutul magistraților – inclusiv cele referitoare la remunerație, vârstă de pensionare și regimul pensiilor – intră în domeniul de aplicare al Dreptului Uniunii Europene, atunci când sunt de natură să afecteze independența judecătorilor chemați să se pronunțe asupra unor chestiuni legate de aplicarea sau interpretarea dreptului Uniunii. Magistrații români sunt chemați zilnic să aplice dreptul Uniunii, conferind astfel relevanță directă exigențelor de independență prevăzute de articolul 19 TUE”, arată judecătorii.
Magistrații susțin că proiectul de lege modifică substanțial statutul profesional prin schimbarea regimului pensiilor și prin introducerea mai multor regimuri distincte de pensionare. Ei detaliază că există deja categorii diferite de magistrați pensionați, în funcție de momentul ieșirii din activitate și de baza de calcul aplicată.
Potrivit acestora, noul proiect reduce cu 30% cuantumul pensiei de serviciu, impune un stagiu de vechime mai mare, elimină actualizarea pensiei în raport cu indemnizația magistraților în funcție și suprimă bonificația de 1% pentru anii care depășesc 25 de ani vechime.
„Or, rezultă că, urmare a diminuării cu 30% a cuantumului pensiei de serviciu, corelată, cu necesitatea de a realiza un stagiu de vechime mult mai mare decât cel prevăzut de legea în vigoare, la care se adaugă eliminarea actualizării pensiei de serviciu în raport de indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru magistraţii în funcţie, aflaţi în condiţii identice de vechime/grad şi pierderea bonificaţiei de 1% pentru anii suplimentari care depăşesc vechimea de 25 de ani, noul cuantum al pensiei de serviciu nu poate fi considerat, sub nicio formă, ca fiind apropiat/asemănător de ultimul venit din timpul activităţii.
În realitate, aplicarea dispozițiilor legii menționate va determina, în fapt, eliminarea pensiei de serviciu în condițiile în care pensia contributivă este aproximativ egală cu pensia de serviciu a magistraţiilor obţinută în conformitate cu prevederile proiectului de lege”, arată magistrații.
Aceștia mai susțin că modificările introduc o discriminare față de alte categorii profesionale care beneficiază de pensii de serviciu, precum militarii și polițiștii, și că situația conturează o încălcare a independenței justiției.
În final, șefii Curților de Apel solicită președintelui să respecte criteriile de legalitate și armonizare cu dreptul european, inclusiv cu jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și să retrimită legea în Parlament pentru reexaminare.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Reorganizare la AUR Sibiu, conducere interimară și strategia pentru 2026

Bărbat căzut în râul Olt

Lucrări la nodul rutier Boița, pe Autostrada Sibiu–Făgăraș
Aproximativ 300 de muncitori și peste 75 de utilaje lucrează la nodul rutier de la Boița, județul Sibiu, parte a Autostrăzii

Control fără precedent în spitale
Ministrul Sănătății anunță un control amplu după ce un medic angajat la un spital public a efectuat intervenții chirurgicale într-o
Știri naționale

Control fără precedent în spitale
Ministrul Sănătății anunță un control amplu după ce un medic angajat la un spital public a efectuat intervenții chirurgicale într-o

Ninsori și viscol: drumuri naționale închise
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române anunță că nu există autostrăzi cu circulația oprită, însă traficul se

Guvernul discută creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026
Executivul a dezbătut joi, 19 februarie,, un proiect de hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară...

