Scandal în Șelimbăr! Femeie acuzată că a „umblat” la contracte și a ținut bunurile firmei pentru ea

Anchetă cu suspiciuni grave în Șelimbăr, unde polițiștii au descins la domiciliul unei femei de 39 de ani, într-un dosar penal care vizează mai multe infracțiuni, de la falsuri până la acces ilegal la un sistem informatic.
Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi modificat, timp de mai bine de doi ani (2022–prezent), date dintr-o aplicație folosită pentru gestionarea contractelor individuale de muncă. Aceasta ar fi lucrat în domeniul consultanței pentru afaceri și management, însă ar fi intervenit ilegal asupra documentelor.
Mai mult, spun polițiștii, femeia nu ar fi returnat bunuri importante ale firmei: un autoturism, un laptop, un telefon mobil și documente contabile, deși fusese notificată în acest sens.
Perchezițiile au dus la recuperarea autoturismului și a celorlalte bunuri, dar și la descoperirea unor noi documente suspecte, care ar putea extinde ancheta.
Dosarul este instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Anchetatorii continuă cercetările, iar femeia beneficiază, conform legii, de prezumția de nevinovăție.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Poliția Sibiu, acțiuni în școli și în jurul acestora: controale, prevenție și sancțiuni în zona Avrig

Cutremur de 5,5 în Creta: avertisment de replici în următoarele 24 de ore
.jpeg%3Fv%3D2026-04-24T08%253A44%253A52.131Z&w=3840&q=100)
Jandarmii sibieni, mobilizați la evenimentele sportive din weekend. Recomandări pentru spectatori

Crește cota de vânătoare la urși: zonele vizate și regulile impuse
Stiri locale