City FM Logo

Poliția Sibiu, acțiuni în școli și în jurul acestora: controale, prevenție și sancțiuni în zona Avrig

de Bîrsan S. Robert

Polițiștii sibieni au desfășurat joi, 23 aprilie 2026, o serie de acțiuni de verificare și activități informativ-preventive în unități de învățământ din Avrig, dar și în localitățile Mârșa, Săcădate și Glâmboaca, cu scopul creșterii siguranței elevilor.

La acțiuni au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, sprijiniți de un echipaj canin al Serviciului Criminalistic și de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu. Activitățile au vizat prevenirea faptelor antisociale, identificarea elevilor aflați în situații de risc și menținerea unui climat sigur în școli și în zonele adiacente.

În cadrul intervențiilor au fost organizate 12 activități informativ-preventive, la care au participat 229 de elevi și cadre didactice. Totodată, polițiștii au acționat în apropierea unităților de învățământ pentru a preveni comercializarea către minori a produselor din tutun, alcool sau băuturi energizante, fiind verificate și societăți comerciale.

Rezultatele acțiunilor:

  • 37 de persoane legitimate;
  • 12 societăți comerciale verificate;
  • 20 de autovehicule controlate;
  • 5 sancțiuni contravenționale aplicate, toate pentru abateri la legislația rutieră.

Reprezentanții poliției subliniază că astfel de acțiuni sunt desfășurate constant la nivelul județului Sibiu, pentru creșterea siguranței elevilor și responsabilizarea acestora.

În același timp, Biroul Siguranță Școlară recomandă elevilor să evite conflictele, să nu accepte produse periculoase de la persoane necunoscute și să semnaleze orice situație suspectă. Părinții sunt încurajați să mențină un dialog constant cu copiii, iar cadrele didactice să promoveze un climat bazat pe respect și nonviolență.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: