City FM Logo

România, pe locul trei în topul celor mai corupte state din UE. Suntem pe primul loc la darea de mită

de COSMIN RUS
coruptie

România ocupă locul trei în Uniunea Europeană în topul celor mai corupte state membre, potrivit Indicelui de Percepție a Corupției 2025 publicat de Transparency International. Țara noastră a obținut 45 de puncte din 100, sub media UE de 62 de puncte.

Clasamentul plasează România după Ungaria și Bulgaria, care au câte 40 de puncte din 100 posibile. Scorul zero indică un nivel foarte ridicat de corupție, iar 100 înseamnă lipsa corupției în sectorul public. Indicele analizează 182 de state și teritorii. România rămâne sub media democrațiilor fragile, stabilită la 47 de puncte. Diferența față de scorul din 2012 este de un singur punct, ceea ce indică stagnare. În timp ce state precum Grecia sau Estonia au înregistrat progrese, Ungaria a pierdut puncte importante. România se menține constant în jumătatea inferioară a clasamentului european.

Un român din cinci a dat mită

Potrivit Barometrului Global al Corupției, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Un român din cinci a declarat că a plătit mită pentru a obține servicii publice, față de media europeană de 7%, scrie stiripesurse.ro. Transparency International arată că democrațiile solide au un scor mediu de 71 de puncte și niciuna nu coboară sub 50. În cazul democrațiilor fragile, media este de 47 de puncte. Organizația subliniază importanța instituțiilor stabile, a reformelor consecvente și a voinței politice în combaterea corupției. Adoptarea primei directive europene anti-corupție, în decembrie 2025, ar putea oferi un cadru nou pentru statele membre. Pentru România, transpunerea acesteia în legislația națională ar putea reprezenta o oportunitate de a depăși pragul de 50 de puncte până în 2030.

Citește și:

https://city-fm.ro/2026/02/12/zborurile-lufthansa-inclusiv-cele-de-la-sibiu-anulate-din-cauza-grevei-pilotilor/

Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

Citește și

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: