Numele din timpul căsătoriei va putea fi păstrat și după divorț, fără a fi nevoie de acord
Numele din timpul căsătoriei va putea fi păstrat și după divorț, fără a fi nevoie de acord. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia, după divorţ, fiecare dintre foştii soţi poate alege să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, independent de consimţământul celuilalt, potrivit Agerpres.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Codului civil în sensul recunoaşterii exprese a dreptului fiecărui fost soţ de a-şi păstra numele dobândit în timpul căsătoriei, fără consimţământul celuilalt.
„La desfacerea căsătoriei prin divorţ, fiecare dintre soţi poate alege să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei sau să revină la numele purtat anterior. Instanţa ia act de această manifestare de voinţă prin hotărârea de divorţ. Dacă soţii nu aleg numele pe care îl vor purta după divorţ, fiecare dintre foştii soţi va păstra numele purtat în timpul căsătoriei”, conform iniţiativei legislative.
În expunerea de motive, iniţiatorii subliniază că legislaţia în vigoare prevede trei posibilităţi cu privire la alegerea numelui de familie în contextul divorţului: fie se revine la numele purtat înainte de căsătorie, fie există un consens cu privire la numele ce urmează a fi păstrat după divorţ, fie, în lipsa consimţământului unuia dintre soţi, celălalt soţ justifică un interes legitim, temeinic de a păstra numele obţinut în timpul căsătoriei.
„Din această perspectivă, în situaţia în care unul dintre soţi doreşte să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, însă celălalt soţ se împotriveşte, primului îi revine sarcina de a proba acele motive temeinice care justifică menţinerea numelui dobândit, urmând ca instanţa de judecată, analizând temeinicia probatoriului relativ fie la un interes legitim serios, fie la interesul superior al copilului, să admită sau nu o astfel de cerere. Avem convingerea că actuala reglementare nu ţine cont de o serie de realităţi sociale care ar trebui să permită foştilor soţi să îşi păstreze oricare dintre nume. (...) Păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei după divorţ reprezintă o problemă circumscrisă drepturilor fundamentale ale omului şi, inerent, de autonomia personală a fiecărui cetăţean.
În primul rând, potrivit principiului constituţional al respectării vieţii private şi al demnităţii umane, fiecare individ are dreptul să îşi construiască şi să îşi protejeze propria identitate, numele fiind un element esenţial al acestei identităţi, astfel încât libertatea de a-l păstra nu poate fi condiţionată de acordul unei terţe persoane, chiar dacă aceasta este fostul soţ", se mai arată în expunerea de motive.
Proiectul a fost adoptat şi de Senat iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

România a pierdut procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600.000.000 de euro
România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să preia toate dozele rămase și să plătească integral.

O companie alimentară face angajări în România. Peste 150 de posturi libere
Compania Nestle, lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, se opune valului de concedieri şi face zeci de angajări în România...

Dezbatere publică decisivă pentru regulamentul jocurilor de noroc la Sibiu

SUA aprobă un program de schimburi cu România. Ce înseamnă concret pentru țara noastră
Știri naționale

România a pierdut procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600.000.000 de euro
România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să preia toate dozele rămase și să plătească integral.

O companie alimentară face angajări în România. Peste 150 de posturi libere
Compania Nestle, lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, se opune valului de concedieri şi face zeci de angajări în România...

Miner de 51 de ani, mort în subteran la Petrila după ce i s-a făcut rău

