România- invitată de onoare la Târgul de Carte din Frankfurt 2028

România- invitată de onoare la Târgul de Carte din Frankfurt 2028
România va fi Țară Invitată de Onoare la ediția din 2028 la Frankfurter Buchmesse, cel mai important târg de carte și industrii creative din lume. Inițiativa a fost descrisă drept „cel mai amplu demers cultural”, după tilul de Capitală Europeană a Culturii acordat Timișoarei în 2023, scrie Mediafax.
Potrivit comunicatului publicat, miercuri, de Ministerul Culturii, statutul marchează intrarea țării noastre într-un program de expunere internațională cu impact cultural, economic și diplomatic major.
„România nu se prezintă doar la Frankfurt. România se prezintă în fața întregii Germanii și, prin aceasta, în fața întregii lumi. Târgul de carte, în cei 20 de ani de când sunt în contact recurent cu acest fenomen, s-a dezvoltat clar în această direcție. Țara invitată de onoare este selectată după analize și evaluări îndelungate, iar în perioada de pregătire trebuie să adere la regulile și principiile acestei industrii”, declară ministrul Culturii, András István Demeter.
În cadrul târgului, România va prezenta literatura, dar și tehnologia, arhitectura, designul, muzica, gastronomia, turismul, educația și inovația.
După programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, participarea la Târgul de Carte din Frankfurt reprezintă cel mai amplu demers cultural al următorilor ani, pe care Ministerul Culturii îl descrie drept „un proiect național cu impact economic, diplomatic și identitar, asumat prin coordonare interinstituțională și orientat către poziționarea internațională pe termen lung”.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Serviciile vamale din România vor fi modernizate. Proiect de 40 de milioane de lei

Guvernul reduce temporar acciza la motorină și introduce o contribuție pentru operatorii din domeniul petrolului
Guvernul va reduce temporar acciza la motorina standard comercializată pe piața internă cu 30 de bani pe litru, respectiv cu 36 de bani ...
Acțiuni ale polițiștilor sibieni în unitățile de învățământ
În cursul acestei săptămâni, polițiștii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare dar și activități informativ-preventive în unitățile...
Gică Hagi, prima variantă de selecţioner propusă de Comisia Tehnică a FRF
Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au început căutările noului selecţioner pentru naţionala de fotbal a României, după...
Știri naționale

Serviciile vamale din România vor fi modernizate. Proiect de 40 de milioane de lei

Guvernul reduce temporar acciza la motorină și introduce o contribuție pentru operatorii din domeniul petrolului
Guvernul va reduce temporar acciza la motorina standard comercializată pe piața internă cu 30 de bani pe litru, respectiv cu 36 de bani ...

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

