Rețeaua Electrică de Transport se modernizează: Prima STATCOM pusă în funcțiune la Sibiu

foto: Mediafax
Transelectrica a pus în funcțiune, după finalizarea cu succes a probelor tehnice, prima instalație STATCOM (Compensator Sincron Static) din Rețeaua Electrică de Transport (RET), amplasată în stația 400/220/110/20 kV Sibiu Sud. Aceasta reprezintă prima etapă a unui proiect mai amplu, care vizează instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în stațiile Sibiu Sud și Bradu.
Investiția, realizată cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, are o valoare totală de 260 milioane lei, dintre care 254 milioane lei provin din fonduri nerambursabile. Lucrările sunt efectuate de Asocierea Siemens Energy – Electromontaj, iar finalizarea instalației din stația Bradu este estimată pentru prima parte a anului 2026, înainte de termenul contractual, august 2026, scrie Agerpres.
Potrivit Transelectrica, tehnologia STATCOM stabilizează tensiunea în rețea, compensează puterea reactivă și crește flexibilitatea sistemului energetic național, facilitând integrarea unui volum tot mai mare de energie regenerabilă. În plus, instalația contribuie la creșterea securității energetice naționale prin reducerea riscurilor de instabilitate și optimizarea operării rețelei în situații de congestie sau variații rapide de consum.
„STATCOM asigură reglaj dinamic al tensiunii, compensarea permanentă a puterii reactive, creșterea stabilității de tensiune și amortizarea oscilațiilor interzonale. Proiectul sprijină modernizarea infrastructurii energetice și tranziția către o rețea mai flexibilă și sustenabilă”, au transmis reprezentanții Transelectrica.
Implementarea STATCOM face parte dintr-un set de 11 proiecte finanțate prin Fondul pentru Modernizare, care vizează creșterea rezilienței și stabilității Sistemului Energetic Național, precum și susținerea integrării surselor regenerabile.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Fenomenul Lunii Roz. Ce vom vedea pe cer joi noaptea
Pe 2 aprilie 2026 are loc Luna Roz, un fenomen astronomic cunoscut și apreciat de pasionații de cer. Evenimentul marchează…
Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi finanțate anul acesta
Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi finanțate în 2026, prin Casa Naţională de Pensii Publice, potrivit…
Numele din timpul căsătoriei va putea fi păstrat și după divorț, fără a fi nevoie de acord
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia, după divorţ, fiecare dintre foştii soţi poate alege...

România a pierdut procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600.000.000 de euro
România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să preia toate dozele rămase și să plătească integral.
Stiri

Fenomenul Lunii Roz. Ce vom vedea pe cer joi noaptea
Pe 2 aprilie 2026 are loc Luna Roz, un fenomen astronomic cunoscut și apreciat de pasionații de cer. Evenimentul marchează…

România a pierdut procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600.000.000 de euro
România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să preia toate dozele rămase și să plătească integral.

O companie alimentară face angajări în România. Peste 150 de posturi libere
Compania Nestle, lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, se opune valului de concedieri şi face zeci de angajări în România...

