Raport internațional: Războiul din Ucraina, cel mai sângeros de pe glob

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina este considerat cel mai sângeros conflict la nivel global în 2025, potrivit celui mai recent Conflict Index publicat de Armed Conflict Location & Event Data Project (ACLED).
Datele analizate de organizația internațională arată că, în ultimele 12 luni, aproximativ 78.000 de persoane și-au pierdut viața în Ucraina, militari și civili deopotrivă. Este cel mai ridicat bilanț dintre toate conflictele armate monitorizate la nivel mondial, chiar dacă cifrele reale ar putea fi mai mari, în contextul în care pierderile militare sunt clasificate atât de Kiev, cât și de Moscova, scrie Mediafax.
ACLED subliniază că estimările se bazează pe cercetări de teren și pe monitorizarea surselor deschise, fiind considerate prudente. Comparativ, conflictele din Palestina și Myanmar au înregistrat aproximativ 18.000, respectiv 15.000 de victime în aceeași perioadă.
Deși Ucraina ocupă primul loc la capitolul mortalitate, ea se situează pe poziția a 11-a în clasamentul general al intensității conflictelor, unde sunt luați în calcul mai mulți factori, precum riscurile pentru civili, extinderea teritorială a luptelor și numărul actorilor implicați.
Raportul este publicat într-un context marcat de multiple inițiative diplomatice, inclusiv eforturi conduse de Statele Unite pentru obținerea unui acord de pace. Potrivit ACLED, aceste demersuri nu au dus însă la reducerea confruntărilor.
Analiștii atribuie nivelul ridicat al violențelor intensificării operațiunilor militare ruse în estul Ucrainei, extinderii luptelor de-a lungul liniei frontului și atacurilor repetate asupra infrastructurii energetice. Doar în primele 11 luni ale anului, au fost raportate peste 26.500 de confruntări armate, o creștere semnificativă față de anul precedent.
Totodată, Ucraina este considerată al treilea cel mai periculos teritoriu pentru civili în 2025, după Palestina și Mexic, din cauza atacurilor asupra zonelor dens populate, care au dus la moartea a aproximativ 2.000 de civili, conform estimărilor ACLED.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Județul Sibiu, partener în proiectul european RuralConnect
Județul Sibiu are un rol central în proiectul european „RuralConnect – Construirea de punți între comunitățile rurale pentru o Europă ...

Peste 530 de sancțiuni aplicate în județul Sibiu, în cadrul acțiunii europene „TRUCK & BUS” – ROADPOL
Polițiștii rutieri sibieni au aplicat 534 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 111.000 de lei, în urma controalelor...

Amenzi de peste 81.000 de lei pe A1. Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Autostrăzi
Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală...

RO ALERT: A fost semnalată prezența unui urs în Selimbăr
In cursul serii de luni, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs în…
Internațional

ȘOC în Italia: un român a încercat să răpească un bebeluș în plină zi, la intrarea unui supermarket (video)

O bacterie „periculoasă” ar putea revoluționa lupta împotriva cancerului

Record negativ pentru Ungaria: Cea mai coruptă țară din UE pentru 2025

