Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: „Economia României încetinește de patru ani”

Președintele României a reacționat după publicarea datelor INS care confirmă intrarea țării în recesiune tehnică și a transmis că încetinirea economică nu reprezintă o surpriză. Șeful statului susține că România are o economie privată solidă și instrumente pentru relansare, în pofida dificultăților structurale.
Nicușor Dan a publicat vineri, pe pagina sa de Facebook, o analiză a datelor prezentate de Institutul Național de Statistică privind situația economică actuală.
Economia a suferit o contracție de 2% pentru că s-a redus consumul. Pentru unii, reducerea consumului a venit din diminuarea puterii de cumpărare, pentru alții din prudența față de viitorul economic, a scris președintele.
Acesta a arătat că, deși contextul poate părea îngrijorător, România a gestionat reducerea deficitului bugetar fără sprijin extern.
România reușește totuși să reducă un deficit bugetar masiv fără asistență externă, fără FMI și fără criza economică pe care a trăit-o în 2009-2010, a punctat șeful statului.
Președintele a subliniat că problemele structurale ale economiei sunt cunoscute de mai mult timp.
Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense. Limitarea corupției, creșterea competitivității, corespondența între așteptările mediului privat și ce face politicul sunt lucruri pe care le avem de rezolvat de mult timp.
Totodată, Nicușor Dan a indicat instrumentele care pot susține dezvoltarea.
Avem motive de optimism. Avem o economie privată solidă. Programul SAFE a fost bine întocmit de guvern și va genera dezvoltare. Fondurile europene, și PNRR, și structurale, vor genera dezvoltare. Sunt ușoare progrese pe diminuarea evaziunii fiscale, a transmis el.
Șeful statului a recunoscut că România are încă probleme majore în domenii-cheie.
Evident că România are enorm de multe de reparat, în justiție, în economie, în educație, în sănătate. Responsabilii politici să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci. Iar dumneavoastră, cetățenii, continuați să puneți, cu echilibru, presiune pe decidenții politici pentru rezolvarea acestor probleme.
În final, președintele a declarant că rămâne implicat și alături de români în acest demers, susținând aceleași obiective și aceeași responsabilitate publică.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/02/13/sibian-prins-cu-172-km-h-pe-dn1-permis-suspendat-120-de-zile/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Un tânăr de 27 de ani a fost oprit de polițiști după ce a depășit limita legală cu 72 km/h pe DN1, între Sibiu și Brașov. Autoritățile ...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Alertă de incendiu în Avrig. Un utilaj agricol a luat foc
.jpg%3Fv%3D2026-03-13T10%253A22%253A33.044Z&w=3840&q=100)
Sibiu Bike City revine pe traseu din 20 martie
Primăvara aduce vești bune pentru iubitorii de mișcare din Sibiu, odată cu anunțul oficial privind reluarea serviciului public de închiriere a

Scandal la Blăjel: bărbat încătușat după ce ar fi amenințat o tânără

Oboseală de primăvară sau apnee în somn?
Odată cu trecerea la sezonul cald, mulți români pun stările de epuizare și lipsa de concentrare pe seama asteniei de primăvară
Știri naționale

Sute de lei pentru o simplă informație: cât costă ora nașterii în unele maternități

Pensia de urmaș: cine poate beneficia, până la ce vârstă se acordă și cum se calculează suma

Vremea de Paște: la ce temperaturi trebuie să ne așteptăm
Investiție de peste 1,5 miliarde de lei în fonduri mutuale în ianuarie 2026
Românii au investit 1,5 miliarde de lei în fonduri mutuale în ianuarie 2026, de şapte ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut…
