Nicușor Dan începe negocierile pentru șefia parchetelor și a serviciilor secrete. PSD are rol decisiv

Președintele României, Nicușor Dan, va deschide în perioada următoare negocierile pentru numirile la conducerea parchetelor și a serviciilor secrete. PSD devine actor-cheie în aceste discuții, atât prin ponderea parlamentară, cât și prin controlul asupra Ministerului Justiției.
Potrivit surselor politice citate de G4Media, șeful statului va purta consultări cu toate partidele parlamentare, însă discuțiile decisive vor avea loc cu PSD. Formațiunea deține cel mai mare număr de parlamentari și coordonează Ministerul Justiției, instituția care înaintează propunerile pentru conducerea parchetelor. Sursele menționează că prioritățile președintelui Nicușor Dan vizează numirile la conducerea Serviciului Român de Informații și a Direcției Naționale Anticorupție. În paralel, ministrul Justiției, Radu Marinescu, ar urma să declanșeze procedura de selecție pentru noii șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT, alături de adjuncții acestora și de șefii de secții.
Procedura ar putea fi inițiată la aproximativ o lună după consultările de la Palatul Cotroceni, la scurt timp după publicarea documentarului Recorder care a readus în atenția publică funcționarea sistemului de justiție. Tot în luna ianuarie, președintele Nicușor Dan ar urma să organizeze referendumul anunțat în decembrie, prin care magistrații vor fi întrebați dacă activitatea Consiliului Superior al Magistraturii răspunde interesului public.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/06/restrictii-de-circulatie-pe-dn-7-incepand-din-8-ianuarie/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Stare critică pentru Mircea Lucescu: al doilea infarct și intervenție de urgență. Medicii l-ar fi stabilizat din nou

Schimbare majoră la un liceu din Mediaș: săli moderne și laborator digital nou

Flori cu poveste din satele Sibiului
În zilele premergătoare Floriilor, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu omagiază creativitatea poporului român și aduce în prim-plan frumusețea

Atelier demonstrativ de vopsire a ouălor în stil săsesc, la Muzeul ASTRA
Vizitatorii Muzeului ASTRA sunt invitați, luni, 6 aprilie 2026, la un atelier demonstrativ dedicat tradițiilor pascale săsești
Știri naționale

Stare critică pentru Mircea Lucescu: al doilea infarct și intervenție de urgență. Medicii l-ar fi stabilizat din nou

Codul rutier s-ar putea schimba: fără sancțiuni pentru acte lipsă

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic

