City FM Logo

Ministrul Sănătății, explicații despre prima zi de concediu medical neplătită și pacienții cronici

de Bîrsan S. Robert
concediu_medical

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost invitat luni în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, unde a vorbit despre măsura neplății primei zile de concediu medical, dar și despre impactul rețelelor sociale asupra sănătății mentale, scrie Mediafax.

Referitor la decizia de a nu mai plăti prima zi de concediu medical, Rogobete a recunoscut că aceasta este „abruptă”, dar necesară pentru a combate abuzurile din sistem. „Fenomenul este mai complex decât pare. După primele măsuri și controale serioase implementate anul trecut, am economisit 120 de milioane de lei pe lună, bani care se regăsesc în medicamente compensate sau alte servicii medicale”, a explicat ministrul.

El a precizat că nu este vorba despre cazuri izolate, ci despre milioane de zile de concediu medical, inclusiv în perioadele de sărbători legale, când apar „punți” nejustificate. „Am fost pus în postura, plastic vorbind, să iau de la gura bolnavului care are nevoie, din spital, ca să plătesc concediile inventate ale unora. Erau milioane de zile de concedii inventate care ne costă cam un miliard și jumătate pe an”, a mai adăugat Rogobete.

Excepții pentru bolnavii cronici Întrebat despre modul în care această măsură poate fi aplicată fără a afecta persoanele cu adevărat bolnave, ministrul a declarat că autoritățile analizează excepții pentru pacienții cronici, precum cei oncologici. „Încercăm să reducem impactul cât se poate de mult, astfel încât pacienții cronici – cancer, de exemplu – sau alte boli evidente să fie exceptați”, a explicat Rogobete. El a subliniat că și alte state europene, precum Spania sau Belgia, practică plata parțială sau neplătirea primei zile de concediu medical.

Rețelele sociale și sănătatea mentală Ministrul a abordat și impactul rețelelor sociale asupra sănătății mentale, precizând că nu susține interzicerea acestora în școli. În schimb, Rogobete recomandă un control mai strict al conținutului și o educație adecvată pentru utilizatori. „Sănătatea mentală este o problemă de sănătate publică. Nu mă implic în interzicere, pentru că nu sunt de acord, dar ar trebui să controlăm mai mult conținutul”, a spus ministrul.

El a atras atenția și asupra nivelului ridicat de dezinformare din mediul online, inclusiv în domeniul medical, subliniind pericolul pseudo-conferințelor și informațiilor false despre sănătate. „Oamenii cred că medicina se face cu apă, aer și energie, dar nu e așa”, a concluzionat Rogobete.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: