Ministrul Energiei anunță posibilă prelungire a plafonării gazelor pentru protecția consumatorilor

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că mecanismul prețurilor plafonate la gaze naturale ar putea fi extins până la un an, cu o reducere treptată, în cazul în care se constată creșteri pe piața gazelor. Oficialul nu a detaliat exact cum va fi aplicată această prelungire, dar a precizat că scopul este protejarea consumatorilor și companiilor de scumpiri bruște după 31 martie 2026, când expiră schema actuală.
„În cel mai rău caz, vom avea o prelungire de un an, cu o reducere graduală a plafonului, dar în mod normal avem oferte sub prețul plafonat și vrem să menținem această tendință într-o formă transparentă”, a explicat Ivan, într-un interviu pentru Digi 24.
În prezent, populația plătește un preț maxim de 0,31 lei/kWh, în timp ce producătorii sunt obligați să vândă gazele pentru consumul populației la 120 de lei/MWh. Potrivit unor specialiști, prelungirea cu reducere graduală ar putea însemna treptat scăderea ponderii gazelor vândute la preț reglementat, în favoarea achizițiilor de pe piața liberă, ceea ce ar duce la scumpiri etapizate dacă prețurile din piață depășesc pragul actual.
Critici privind plafonarea vin însă din partea experților. Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă, susține că menținerea schemei avantajează statul și anumiți furnizori, dar transferă costurile către consumatori: „Plafonarea după 2023 nu a redus costurile, le-a amânat. Nota de plată vine acum și va fi suportată de populație, nu de cei care au luat decizia.”
Conform estimărilor, fiecare consumator român a „beneficiat” de aproximativ 3.000 de lei prin plafonare, dar a plătit suplimentar aproximativ 6.920 de lei din cauza întârzierilor statului în plata obligațiilor către furnizori.
România are în prezent circa 4 milioane de consumatori de gaze naturale, iar modul în care va fi implementată prelungirea plafonului va avea un impact direct asupra facturilor acestora.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Simulare Evaluare Națională: peste o treime dintre elevi au note sub 5 la Română și Matematică
Rezultatele simulării Evaluării Naționale arată un nivel scăzut de performanță la principalele discipline. Aproximativ o treime dintre elevi nu

Limitarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până în luna iunie
Liderii coaliției de guvernare au decis extinderea măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază.

13 oferte pentru lărgirea Autostrăzii A1 București–Pitești la trei benzi pe sens
Proiectul lărgirii la 3 benzi pe sens a Autostrăzii București – Pitești A1 atrage interes internațional, cu 13 oferte depuse pentru realizarea

„Anii Drumeției”, prezentat ca model european de ecoturism
Programul „Anii Drumeției”, inițiat de Consiliul Județean Sibiu, a fost analizat într-un schimb internațional de bune practici, în contextul
Stiri
30 martie - Ziua Internațională Zero Deșeuri
Anual, la data de 30 martie, este sărbătorită Ziua Internațională Zero Deșeuri, o inițiativă globală care atrage atenția asupra...

România, pe locul 45 în clasamentul mondial privind calitatea vieții
România se menține pe locul 45 în clasamentul mondial privind Indicele de Progres Social, care evaluează calitatea vieții...

BNR- Cursul valutar de luni, 30 martie 2026
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) au publicat luni, 30 martie 2026, cursul valutar prezent iar cifrele arată că leul românesc...

