Ministerul Educației infirmă zvonurile despre creșterea normei didactice

Ministerul Educației a infirmat miercuri informațiile apărute în spațiul public despre o posibilă majorare a normei didactice în învățământul preuniversitar. Instituția a precizat că nu există discuții sau planuri privind modificări fiscal-bugetare în acest sector.
„Ca urmare a informaţiilor eronate vehiculate recurent în spaţiul public privind o eventuală creştere a normei didactice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează faptul că nu există discuţii în această privinţă şi nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învăţământul preuniversitar”, se arată în comunicatul oficial, relatează Mediafax.
Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat că „măsurile fiscal-bugetare cu impact în educaţie au fost luate, din acest moment sistemul având nevoie de stabilitate şi dezvoltare”.
Instituția le-a transmis și un mesaj cadrelor didactice, îndemnându-le să urmărească informațiile oficiale și să nu reacționeze la dezinformări care ar putea afecta buna funcționare a sistemului educațional.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Fenomenul Lunii Roz. Ce vom vedea pe cer joi noaptea
Pe 2 aprilie 2026 are loc Luna Roz, un fenomen astronomic cunoscut și apreciat de pasionații de cer. Evenimentul marchează…
Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi finanțate anul acesta
Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi finanțate în 2026, prin Casa Naţională de Pensii Publice, potrivit…
Numele din timpul căsătoriei va putea fi păstrat și după divorț, fără a fi nevoie de acord
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia, după divorţ, fiecare dintre foştii soţi poate alege...

România a pierdut procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600.000.000 de euro
România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să preia toate dozele rămase și să plătească integral.
Știri naționale

O companie alimentară face angajări în România. Peste 150 de posturi libere
Compania Nestle, lider mondial în domeniul alimentelor și băuturilor, se opune valului de concedieri şi face zeci de angajări în România...