Florian Giubega și-a anunțat demisia din funcția de subprefect al județului Sibiu

Florian Giubega a anunțat marți, 28 aprilie, în cadrul unei ședințe oficiale, că își va înainta demisia din funcția de subprefect al județului Sibiu.
În declarația sa, acesta a subliniat importanța unei administrații publice stabile și eficiente, atât la nivel local, cât și central, precizând că decizia vine în contextul actual, în care prioritare rămân funcționalitatea instituțiilor și orientarea către cetățean.
„Consider că principala prioritate rămâne o administrație publică stabilă, eficientă, funcțională și orientată spre cetățean. Așadar, astăzi îmi voi înainta demisia”, a transmis Florian Giubega.
Acesta a adăugat că, deși nu va mai ocupa funcția de subprefect, va rămâne deschis dialogului și implicat, în măsura în care va fi nevoie, în sprijinul unei administrații eficiente.
La final, Giubega a mulțumit pentru colaborare și a transmis un mesaj de apreciere colegilor, primind la rândul său urări de succes în activitatea viitoare.
Demisia urmează să fie oficializată în perioada următoare, conform procedurilor legale.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Ancheta ia o turnură neașteptată: apar indicii despre un posibil complice în cazul Kreiner

PSD și AUR pregătesc „lovitura” în Parlament: au strâns semnăturile pentru moțiune!

Restricții de trafic marți pe Autostrada A1 între Sibiu și Sebeș

Reacții dure la Bruxelles după mișcarea PSD: acuzații de alianță cu extrema dreaptă
Sibiu

Ancheta ia o turnură neașteptată: apar indicii despre un posibil complice în cazul Kreiner

Vești bune pentru șoferi: 45 de stații electrice noi apar la Sibiu

Daniela Cîmpean critică moțiunea PSD-AUR și cere stabilitate pentru România

