Femeia care și-ar fi ucis mama nu mai vrea după gratii: cere să fie liberă

foto: Alba24.ro
Cazul care a șocat Sibiul ajunge într-o nouă etapă. Amiana Paștină, femeia acuzată că și-a ucis mama pentru o avere de peste un milion de euro, a ajuns miercuri, 25 februarie, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde contestă măsura arestului preventiv, informează Alba24.
După ce magistrații din Sibiu au decis ca aceasta să rămână după gratii, femeia încearcă acum să obțină eliberarea. Decizia finală urmează să fie luată de judecătorii din Alba Iulia.
Anchetatorii susțin că fapta a fost premeditată și pusă în aplicare în iunie 2024. Potrivit procurorilor, femeia i-ar fi pus mamei sale sedative în ceai, pentru a o adormi.
Ulterior, ar fi chemat o asistentă medicală, care i-ar fi administrat victimei o injecție cu substanțe sedative puternice. Pentru a se asigura că planul este dus la capăt, cele două ar fi asfixiat victima cu o pernă.
Totul, spun anchetatorii, pentru a pune mâna pe o avere impresionantă, formată din mai multe imobile din județul Sibiu.
Legături surprinzătoare în dosar
La o lună după arestare, ancheta a scos la iveală un nume neașteptat: Adriana Viliginschi, cunoscută drept fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în propria locuință.
Aceasta ar fi oferit sprijin moral și sfaturi despre cum ar putea fi ascunse urmele crimei, fiind, la rândul ei, arestată preventiv în același dosar.
Fugă în Dubai și întoarcere fatală
După comiterea crimei, femeia ar fi vândut bunuri din moștenire și ar fi plecat în Dubai. S-a întors în România abia în decembrie 2025, când ar fi încercat să vândă o casă, moment în care a fost prinsă de anchetatori.
Acum, în timp ce încearcă să scape de arest, cazul continuă să scoată la iveală detalii tulburătoare despre una dintre cele mai șocante crime recente din Sibiu.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Luvru, în plin scandal: șefa muzeului și-a dat demisia

Alerte meteo în toată țara: ninsori, viscol și vânt puternic până joi dimineață

Instagram te „prinde” și pe televizor: clipuri fără pauză în sufragerie

Posibile concedieri și la Alba Iulia: Guvernul taie mii de posturi din administrație
Stiri

Luvru, în plin scandal: șefa muzeului și-a dat demisia

Alerte meteo în toată țara: ninsori, viscol și vânt puternic până joi dimineață

Instagram te „prinde” și pe televizor: clipuri fără pauză în sufragerie

