Horatiu Potra spune că nu mai suportă condițiile din penitenciar și cere schimbarea regimului

Horațiu Potra, aflat în arest preventiv, a cerut schimbarea regimului de detenție, după ce a avut un episod medical în timpul unei ședințe de judecată. Cererea a fost transmisă prin avocați, iar instanța urmează să ia o decizie.
Potrivit informațiilor din dosar, Potra este încarcerat la Penitenciarul Rahova în regim de maximă securitate, deși, în mod obișnuit, persoanele aflate în arest preventiv sunt încadrate în regim închis. Regimul actual implică restricții mai severe, precum izolare mai accentuată și un acces limitat la activități în aer liber, scrie digi24.
Situația a fost adusă în atenția magistraților după ce, la începutul săptămânii, Potra s-a simțit rău în sala de judecată și a leșinat, fiind necesară intervenția echipajului medical. Acesta și-a revenit ulterior, după ce a primit îngrijiri.
În urma incidentului, apărătorii săi au solicitat ca acesta să fie mutat într-un regim de detenție mai puțin restrictiv, invocând condițiile actuale și starea de sănătate.
Horațiu Potra este cercetat într-un dosar în care procurorii îl acuză de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Accident cu șase victime la Mediaș

Autostrada Sibiu – Pitești: stadiul actual al lucrărilor pe cel mai dificil tronson / foto

România devine punct cheie pentru securitatea NATO: summit B9 la Cotroceni

Se schimbă regulile la graniță: UE introduce un nou sistem cu amprente și poze
Stiri locale

Accident cu șase victime la Mediaș

Autostrada Sibiu – Pitești: stadiul actual al lucrărilor pe cel mai dificil tronson / foto

Cancerul lovește tot mai puternic în Sibiu: creștere majoră a îmbolnăvirilor

