Dispariție spectaculoasă a unui transport de baterii: firmă din Sibiu, păcălită de „transportatori” fantomă.

Un administrator al unei firme din Șelimbăr a fost păgubit cu aproximativ 1 milion de euro, după ce a fost indus în eroare de o presupusă firmă de transport din Polonia, cu care încheiase un contract pentru livrarea a patru paleți de baterii din Franța către Grecia. Polițiștii sibieni au reușit însă recuperarea integrală a prejudiciului, în valoare de 5 milioane de lei.
Potrivit IPJ Sibiu, bărbatul a sesizat poliția pe 5 decembrie, după ce transportatorul a schimbat, în mod suspect, numele șoferului și al camionului chiar înainte de efectuarea cursei. După încărcarea mărfii din prima locație din Franța, autovehiculul nu s-a mai prezentat la cel de-al doilea punct de încărcare, iar administratorul nu a mai putut lua legătura cu reprezentanții firmei.
Verificările făcute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au arătat că datele companiei poloneze ar fi fost folosite fără drept, pentru a crea aparența unui contract legitim. Ulterior, marfa a fost deturnată.
Pe 5 decembrie, în urma cooperării judiciare internaționale, autoritățile au descoperit că bateriile au ajuns la o adresă din Belgia. Polițiștii belgieni au identificat acolo mai mulți paleți cu marfă încărcată din Franța, în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, și au depistat doi bărbați din Georgia, implicați în sustragerea bateriilor.
Continuând investigațiile, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, polițiștii au reușit identificarea tuturor celor patru paleți de baterii. Prejudiciul total, estimat la 5 milioane de lei, a fost recuperat în întregime.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Femeie reținută pentru că vindea bijuterii contrafăcute
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare astăzi, un mandat de percheziție domiciliară în

Accident pe strada Henri Coandă. Traficul este blocat
Un autoturism și un microbuz au fost implicate joi seară într-un accident rutier produs în municipiul Sibiu, pe strada Henri Coandă, în apropierea

Avertisment de fraudă online. Investiții false sub numele unor instituții media
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui nou val de tentative de fraudă online care implică
Controale ANSVSA- Amenzi de 1,4 milioane lei și peste 2 tone de alimente retrase
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că, în perioada 24 – 30 martie 2026...
Stiri locale

Femeie reținută pentru că vindea bijuterii contrafăcute
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare astăzi, un mandat de percheziție domiciliară în

Accident pe strada Henri Coandă. Traficul este blocat
Un autoturism și un microbuz au fost implicate joi seară într-un accident rutier produs în municipiul Sibiu, pe strada Henri Coandă, în apropierea

Avertisment de fraudă online. Investiții false sub numele unor instituții media
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui nou val de tentative de fraudă online care implică

Pensionarii care vor primi bani de la Guvern. Prima tranșă va intra în mai
Guvernul a aprobat un ajutor financiar pentru pensionari, care va fi acordat în 2026 în două tranșe, în lunile mai și decembrie..
