
Un autoturism și un microbuz au fost implicate joi seară într-un accident rutier produs în municipiul Sibiu, pe strada Henri Coandă, în apropierea intersecției cu strada Ștefan cel Mare.
Actualizare:
Din primele cercetări efectuate de către polițiștii rutieri a reieșit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, înspre strada Semaforului, o tânără în vârstă de 29 de ani, domiciliată în Sibiu, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt vehicul, condus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Târnăveni, care se deplasa pe sensul opus de circulație. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, precum și două pasagere din autoturismul condus de acesta, respectiv două minore în vârstă de 12 și 16 ani, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, testarea alcoolscopică a tinerei în vârstă de 29 de ani a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În accident au fost implicate două autovehicule și 5 persoane. În urma evaluării medicale trei persoane au avut nevoie de transport la spital: un bărbat în vârstă de 45 de ani cu traumatism la mâna a fost transportat la UPU Sibiu de SMURD; o minoră în vârstă de 12 ani cu contuzii minore, transportată la CPU Luther de echipajul SAJ; o minoră în vârstă de 16 ani cu contuzii minore, transportată la CPU Luther de echipajul SAJ. O femeie în vârstă de 41 de ani a mers la spital însoțind cele două minore. Cea de-a cincea persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și pentru dispunerea măsurilor legale.
Traficul rutier este în continuare blocat total.
Știrea inițială:
Potrivit ISU Sibiu, la fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, trei ambulanțe SAJ dintre care una cu medic, o autospecială de descarcere și una de stingere.
Din primele informații este vorba despre cinci persoane implicate. Trei ambulanțe SAJ (una cu medic și două de tip B) intervin împreună cu forțe ISU pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz personal.
Traficul rutier în zonă este blocat total.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Femeie reținută pentru că vindea bijuterii contrafăcute
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare astăzi, un mandat de percheziție domiciliară în

Avertisment de fraudă online. Investiții false sub numele unor instituții media
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui nou val de tentative de fraudă online care implică
Controale ANSVSA- Amenzi de 1,4 milioane lei și peste 2 tone de alimente retrase
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că, în perioada 24 – 30 martie 2026...

Guvernul mărește prețul chiriilor pentru locuințele de stat. Care sunt noile tarife
Guvernul României a decis în ședința din 2 aprilie, actualizarea preţului chiriilor pentru anumite locuinţe de stat. Noile tarife se aplică...
Stiri locale

Femeie reținută pentru că vindea bijuterii contrafăcute
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare astăzi, un mandat de percheziție domiciliară în

Avertisment de fraudă online. Investiții false sub numele unor instituții media
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui nou val de tentative de fraudă online care implică

Pensionarii care vor primi bani de la Guvern. Prima tranșă va intra în mai
Guvernul a aprobat un ajutor financiar pentru pensionari, care va fi acordat în 2026 în două tranșe, în lunile mai și decembrie..

