Daniel David și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației

Daniel David a anunțat că a demisionat din funcția de ministru al Educației și Cercetării, la un an de la numirea sa. Demisia a fost prezentată ca un act unilateral, iar colaborarea cu premierul Ilie Bolojan a fost caracterizată ca „amiabilă”.
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, și-a depus oficial demisia luni, 22 decembrie 2025, potrivit unui mesaj publicat pe blogul personal. Potrivit unor surse politice, David era nemulțumit de buget și de faptul că ar fi trebuit să mai renunțe la fonduri pentru universități.
Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră. A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate – 23 decembrie 2024 – 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 – (probabil) 23 decembrie 2025 – și le mulțumesc președintelui țării Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună. Fără să fiu un om politic, am acceptat mandatul de ministru al Educației și Cercetării cu convingerea că, într-un moment dificil pentru țara noastră, datoria față de binele public trebuie să prevaleze asupra oricărei comodități personale sau profesionale. Am încercat, pe durata acestui mandat, să îmi exercit funcția cu rigoare, onestitate și respect față de oameni și de instituțiile statului, făcând ce mi-a stat în putere potrivit rațiunii și binelui comun. Astăzi, consider că această datorie a fost împlinită, a scris Daniel David pe blogul personal.
Daniel David a fost numit în funcție la propunerea PNL, fără a fi membru de partid, și a deținut mandatul timp de un an. În urma plecării sale, locul rămas liber va fi ocupat de un alt membru propus de PNL. Sursele HotNews indică pe Marilen Pirtea, deputat PNL și rector al Universității de Vest din Timișoara, drept principalul candidat pentru succesiune. Propunerea oficială va fi înaintată marți, iar numirea va urma procedurile obișnuite din guvern. Daniel David a condus ministerul într-o perioadă de reformă a curriculumului școlar și a introdus noi discipline opționale pentru gimnaziu, printre care „Educație media digitală” și „Educație pentru viață”, menite să pregătească elevii pentru provocările societății contemporane.
Citește și:
https://city-fm.ro/2025/12/22/doua-discipline-optionale-noi-pentru-gimnaziu-anuntate-de-ministerul-educatiei/
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Județul Sibiu, partener în proiectul european RuralConnect
Județul Sibiu are un rol central în proiectul european „RuralConnect – Construirea de punți între comunitățile rurale pentru o Europă ...

Peste 530 de sancțiuni aplicate în județul Sibiu, în cadrul acțiunii europene „TRUCK & BUS” – ROADPOL
Polițiștii rutieri sibieni au aplicat 534 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 111.000 de lei, în urma controalelor...

Amenzi de peste 81.000 de lei pe A1. Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Autostrăzi
Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală...

RO ALERT: A fost semnalată prezența unui urs în Selimbăr
In cursul serii de luni, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs în…
Stiri nationale

Salvați Copiii: Scăderea vaccinării în România, menține riscul epidemiologic ridicat
România înregistrează o scădere semnificativă a ratelor de vaccinare infantilă, în special pentru vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă)...

Bolnavii de diabet vor avea acces mai simplu şi mai rapid la tratament
Bolnavii cu diabet vor avea acces mai simplu și mai rapid la tratament. Pacienții nu vor mai trebui să se prezinte la medic...

Proiect: Educaţia media şi digitală, disciplină obligatorie pentru elevii de liceu
Un proiect de lege pentru modificarea Legii învățământului preuniversitar a fost depus de deputatul PNL Ionuț Stroe...

Care sunt preţurile la carburanţi la început de săptămână
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că la început de săptămână, preţurile la carburanţi...
