Chiria de stat intră în era inflației: cât vei plăti de acum înainte

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care propune actualizarea tarifelor de chirie pentru locuințele de stat, o măsură necesară după aproape 17 ani în care sumele au rămas neschimbate.
Ultima actualizare a tarifelor a avut loc în 2007, iar între timp inflația cumulată a depășit 224%, ceea ce a făcut ca actualele chirii să fie mult sub valoarea reală de piață. Potrivit documentelor oficiale, situația a creat discrepanțe majore între valoarea reală a locuințelor și chiria plătită, generând „inegalitate prin practicarea unor tarife nerealiste”.
Cum vor fi stabilite noile chirii
Chiria va fi calculată pe baza unui tarif pe metru pătrat, diferențiat în funcție de tipul spațiului:
- Camerele de locuit: 1,88408 lei/mp
- Spațiile secundare (hol, bucătărie, baie, cămară): 0,76260 lei/mp
- Terase, pivnițe, logii, uscătorii: 0,42616 lei/mp
- Garaje și dotări speciale (piscine, saune, crame): 2,84854 lei/mp
- Anexe gospodărești în mediul rural: 0,04486 lei/mp
Terenurile aferente locuințelor vor fi tarifate în funcție de tipul localității: 0,04486 lei/mp pentru comune, 0,06729 lei/mp pentru orașe și 0,08972 lei/mp pentru municipii, cu posibilitatea aplicării coeficienților de zonă.
Reducerile și plafonul maxim
Chiriașii pot beneficia de reduceri:
- 15% dacă locuința este la subsol, demisol sau mansardă
- 10% dacă nu există racord la toate utilitățile
- 10% pentru locuințe construite din materiale inferioare
De asemenea, legea stabilește un plafon maxim raportat la venituri: pentru locuințele sociale, chiria nu poate depăși 10% din venitul net lunar al familiei, iar pentru celelalte locuințe, între 15% și 25%, în funcție de venit.
Proiectul prevede ca tarifele să fie ajustate anual, până la 31 ianuarie, în funcție de rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică.
În prezent, proiectul se află în dezbatere publică, urmând să fie avizat de instituțiile abilitate, adoptat în ședință de Guvern și publicat în Monitorul Oficial, moment în care noile tarife vor deveni obligatorii.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Reguli mai dure pentru importurile second-hand. Amenzi de până la 100.000 de lei
Un proiect de Ordonanță de Urgență propus de Ministerul Mediului, în colaborare cu Ministerul Economiei, introduce condiții mai stricte pentru

Lumina Sfântă va fi adusă în România cu o cursă specială, a confirmat reprezentantul Patriarhiei la Ierusalim
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România cu o cursă specială, în Sâmbăta Mare, în urma unui acord obţinut ...

7 aprilie- Ziua Mondială a Sănătății
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății 2026, sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu...

Comuna Râu Sadului din județul Sibiu a fost amendată de Garda de Mediu, pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor
Comuna Râu Sadului din județul Sibiu a fost amendată de Garda de Mediu, în urma unui control, pentru depozitarea...
Stiri

7 aprilie- Ziua Mondială a Sănătății
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății 2026, sărbătorită în fiecare an pe 7 aprilie, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu...

Au început săpăturile la un nou tunel pe autostrada Sibiu-Pitești
Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat luni...

Banii vin mai devreme: alocațiile și pensiile intră înainte de Paște

