City FM Logo

Unde merg banii Sibiului în 2026: principalele investiții din bugetul local

de COSMIN RUS
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Propunerea de buget local al municipiului Sibiu pentru 2026, în valoare de 1,68 miliarde de lei, a intrat în consultare publică până pe 23 aprilie. Documentul prevede investiții majore în infrastructură, educație, mobilitate și proiecte de agrement, finanțate din fonduri proprii și europene.

Primăria Sibiu a publicat propunerea de buget local pentru anul 2026, care poate fi consultată de cetățeni în etapa de dezbatere publică. Sibienii pot transmite opinii și sugestii pe adresa buget2026@sibiu.ro, până la data de 23 aprilie.

Bugetul total propus pentru acest an este de 1,68 miliarde de lei, aceeași valoare fiind estimată și pentru venituri. Principalele surse de finanțare includ veniturile proprii ale municipiului, în sumă de 625,44 milioane lei, dintre care 373,13 milioane lei provin din cote defalcate din impozitul pe venit, iar 252,30 milioane lei din taxe și impozite locale.

La acestea se adaugă fonduri europene nerambursabile de 411,34 milioane lei și cofinanțări de la bugetul de stat de 32,78 milioane lei, aferente unui număr de 28 de proiecte aflate în derulare. Excedentul bugetar este estimat la 497,73 milioane lei, din care cea mai mare parte va fi utilizată pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile și a contribuției proprii în proiectele europene.

Sumele defalcate din TVA, în valoare de 103,20 milioane lei, vor acoperi cheltuieli sociale și educaționale, iar alte subvenții de la bugetul de stat și alte administrații sunt estimate la 11,69 milioane lei.

Cheltuielile totale sunt împărțite între secțiunea de dezvoltare, care însumează 979,57 milioane lei, reprezentând 58,23% din buget, și secțiunea de funcționare, în valoare de 702,63 milioane lei, destinată serviciilor publice și funcționării administrației.

În domeniul infrastructurii și mobilității sunt alocate 471,52 milioane lei.

Investiții la care lucrările de sunt deja în curs, cu termen de finalizare în 2026:

·        Modernizarea și extinderea Căii Șurii Mari

·        Viabilizarea cartierului Veterani

·        Modernizarea de străzi: str. Muncel-Rampa Stefan cel Mare, Ogorului - tronson I și Salcâmilor 

·        Crearea unui piațete urbane pe bulevardul Victoriei, în fața Cercului Militar Sibiu

·        Continuarea modernizării transportului public prin:

·        Achiziția a încă 16 autobuze electrice pentru traseele din Municipiul Sibiu

·        Instalarea a 130 afișaje electronice pentru informarea călătorilor în stațiile Tursib

·        Punerea în funcțiune a sistemelor inteligente de trafic în intersecții semaforizate din Sibiu, care prioritizează mijloacele de transport public și autospecialele de urgență

·        Darea în folosință a pistei pentru biciclete de pe str. Th. Aman, în lungime de 2 km

·        Instalarea a 45 de stații de încărcare a autovehiculelor electrice în Sibiu.

 Lucrări pentru care procedurile de achiziție pentru contractarea execuției sunt în curs:

·        Amenajarea parcării supraterane din cartierul Vasile Aaron și restructurarea pieței agroalimentare

·        Reparații capitale la Podul Maria Tereza (Podul de piatră) de pe str. Gladiolelor

·        Coridorul de mobilitate de pe Calea Șurii Mici, tronsonul dintre viaductul M. Kogălniceanu și sensul giratoriu de la intersecția cu str. Bruxelles

·        Amenajarea pistelor pentru biciclete pe malul Cibinului în amonte și aval de tronsonul deja dat în folosință

·        Supralărgirea străzii Henri Coandă în zona giratoriului de la ieșirea spre autostradă

·        Modernizarea străzii Triajului

·        Modernizarea pasajelor pietonale subterane Dumbrava și cel de pe str. Lupeni

·        Amenajarea unui pasaj pietonal sub calea CFR intre str. Ulmului și str. Lăptăriei

Proiecte pentru care anul acesta vor fi elaborate documentațiile tehnico-economice:

·        Reparații și reabilitarea Bastionului Haller, a zidurilor Cazarmei 90 și a zidului și turnului de apărare de pe str. Manejului

·        Construirea parcării și restructurarea pieței agroalimentare Cibin

·        Demolarea parțială, extinderea și modernizarea viaductului Calea Șurii Mari

·        Drumul de legătură între cartierele Tineretului, Veteranilor și Calea Șurii Mari

·        Coridor supra și subteran de mobilitate, pe șoseaua Alba Iulia – b-dul V. Milea

·        Trenul periurban

·        Drumul de legătură între str. Lyon si șoseaua Alba-Iulia

·        Coridor pietonal str. A. Iancu – str. General Magheru și str. Constituției

·        Traseu pietonal de-a lungul malului Cibinului, între str. Gladiolelor si șoseaua Alba Iulia

·        Modernizarea străzilor Mitropoliei, Rahovei și Hameiului (tronson II)

În educație, pentru care sunt alocate 314,38 milioane lei, sunt prevăzute investiții în creșe și grădinițe noi, reabilitarea mai multor unități de învățământ și extinderea unor licee. Proiecte importante includ construcția de noi spații educaționale și modernizarea unor clădiri existente.

Proiecte care se vor finaliza în 2026:

·        Construcția unei creșe și grădinițe la Școala Gimnazială nr. 12

·        Construirea a 2 creșe noi, pe str. Viitorului și pe Calea Poplăcii

·        Reabilitarea clădirilor a 8 unități de învățământ în vederea îmbunătățirii eficienței energetice; grădinițele nr. 36, 29,15, 7, 22 și Căsuța Poveștilor, școala I.L. Caragiale și școala nr. 23

·        Amenajarea unei noi grădinițe pe str. Podului, într-un imobil existent care este în curs de modernizare și extindere

Proiecte pentru care sunt în curs proceduri de achiziție pentru contractarea lucrărilor:

·        Reabilitarea imobilului Maria Tereza de pe str. Gladiolelor, ce va fi utilizat ca spații pentru educație

·        Reabilitare clădirii fostului Liceu CFR, pentru a-l transforma în spații de învățământ

·        Renovarea energetică a Colegiului Energetic

·        Extinderea Liceului Teoretic Onisifor Ghibu cu un corp de clădire nou

·        Construcția unei săli de sport și amenajarea unor terenuri de sport la Școala Radu Selejan

La aceste proiecte se adaugă extinderea Școlii nr. 4, cu un corp de clădire. Acest proiect a fost depus spre finanțare europeană, a întrunit punctajul necesar și este în așteptarea deciziei de finanțare, dacă fondurile pe această axă mai sunt disponibile. În cazul în care se obține finanțarea europeană nerambursabilă, documentațiile tehnice sunt finalizate și se va iniția procedura de achiziție pentru contractarea execuției lucrărilor propriu-zise. 

Proiecte pentru care, în 2026, vor fi elaborate documentații tehnico-economice:

·        Reabilitarea unui corp de clădire al Colegiului Octavian Goga *

·        Reabilitarea clădirii Colegiului Brukenthal *

·        Construcția unei noi creșe și grădinițe pe Calea Șurii Mici *

·        Reabilitarea clădirii Liceului Avram Iancu de pe str. G. Coșbuc

Aceste proiecte au fost depuse deja în vederea obținerii finanțării din fonduri europene și vor fi finanțate în măsura în care mai există fonduri disponibile pe axele respective. Pentru acestea studiile de fezabilitate au fost realizate, urmând să se elaboreze și proiectele tehnice, dacă sunt aprobate la finanțare.

Pentru sport, recreere și agrement, bugetul prevede 264,17 milioane lei, cu proiecte precum finalizarea complexului Gușterland, revitalizarea parcurilor Sub Arini, Astra și Cetății, precum și crearea de coridoare verzi.

Proiecte care se vor finaliza în 2026:

·        Complexul pentru agrement și ecoturism Gușterland 

Proiecte pentru care achiziția execuției lucrărilor este în curs:

·        Revitalizarea Parcului Sub Arini

·        Reamenajarea Parcului Astra

·        Modernizarea Parcului Cetății

·        Crearea a 2 coridoare verzi în cartierul V. Aaron și respectiv cartierul Tineretului

Proiecte pentru care în 2026, vor fi elaborate documentații tehnico-economice:

·        Complexul de natație, sport și agrement

·        Amenajarea unei zone verzi pentru agrement pe axa pârâului Trinkbach -Parcul Sub Arini - Grădina Zoologică

·        Amenajarea unor trasee tematice, pedestre și de biciclete în pădurea Gusterița.

Și în acest an sunt prevăzute fonduri pentru finanțarea evenimentelor culturale, educaționale, comunitare, de tineret, sportive și pentru sănătate, pentru acestea fiind alocată o sumă de 36,18 milioane de lei (incluzând sumele rămase de decontat pentru proiectele desfășurate în anul 2025, în valoare de 6,38 milioane lei). Este vorba despre agendele de evenimente ale orașului pentru care au fost alocate finanțări:

·        Agenda Culturală – 8,5 milioane lei

·        Agenda Sportivă – 15 milioane lei

·        Agenda Comunitară – 500.000 lei

·        Agenda de Tineret – 300.000 lei

·        Agenda Educațională – 500.000 lei

·        Agenda Sănătății – 4,5 milioane lei

·        Finanțarea cluburilor sportive de drept public – 500.000 lei

Printre alte obiective de interes public se numără modernizarea iluminatului public, eficientizarea energetică a blocurilor, instalarea de panouri fotovoltaice pentru clădiri publice, dezvoltarea infrastructurii de colectare a deșeurilor și investiții în sistemul medical, inclusiv modernizarea Spitalului Municipal Sibiu și a Spitalului Clinic de Pediatrie.

Proiecte în curs, care se vor finaliza în 2026:

·        Continuarea modernizării și eficientizării iluminatului public

·        Extinderea sistemului de iluminat festiv

·        Eficientizarea energetică a 24 de blocuri din Sibiu, până în prezent fiind deja finalizate 10 dintre acestea

·        Instalarea de panouri fotovoltaice care vor asigura necesarul de energie pentru 10 clădiri publice: sediul Primăriei Sibiu de pe b-dul Victoriei și cel al Direcției Fiscale de pe str. Turismului, Cantina Municipiului, pentru iluminatul public din Cimitirul Municipal, sediul administrativ al Grădinii Zoo, clădirile școlilor nr. 8, 18 și 20 și cele ale Colegiilor Energetic și Economic

·        Deschiderea centrului de colectare a deșeurilor de pe șoseaua Alba Iulia, după ce Ministerul Mediului va livra containerele necesare pe care le achiziționează centralizat, la nivel național

·        Finalizarea lucrărilor de amenajare a centrului integrat de colectare a deșeurilor din Dealul Dăii

·        Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu

·        Reabilitarea, extinderea și modernizarea Spitalului Municipal Sibiu

·        Actualizarea Plan Urbanistic General al Sibiului

·        Elaborarea unui PUZ CP pentru Piața Mare și Piața Mică

·        Reabilitarea Turnul Sfatului – în cazul acestui obiectiv lucrările se vor încheia în 2027

În curs de contractare a execuției lucrărilor:

·        Amenajarea unui parc fotovoltaic pe Dealul Dăii care să alimenteze iluminatul public

·        Amenajarea a 110 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor în zonele de blocuri, depinzând de achiziția echipamentelor pentru acestea care este realizată centralizat, la nivel național, de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 

În 2026 vor fi elaborate documentațiile tehnico-economice pentru:

·        Construirea și dotarea unui complex de servicii pentru persoane vârstnice

·        Amenajarea unui cimitir animale de companie

·        Amenajarea Fabricii de Cultură, prin modernizarea și extinderea imobilelor existente

·        Reabilitarea Turnului Pielarilor

·        Amenajarea unei oaze urbane în Piața Aurarilor

·        Reabilitarea pentru creșterea eficienței energetice a blocului nr. 12 de pe str. Henri Coandă, nr.57, aflat în administrarea SC Urbana SA.

Bugetul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Sibiu după finalizarea etapei de consultare publică.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne: