City FM Logo

Doliu la Facultatea de Drept din Sibiu: a murit conf. univ. dr. Daiana-Maura Vesmaș

de Bîrsan S. Robert

Comunitatea academică din cadrul Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este în doliu după ce conf. univ. dr. Daiana-Maura Vesmaș, unul dintre cei mai apreciați dascăli ai Facultatea de Drept Sibiu, a încetat din viață.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții facultății, care au transmis un mesaj emoționant în memoria profesoarei, descrisă drept un lider marcant și un formator de generații. Cu o carieră universitară de peste trei decenii, Daiana-Maura Vesmaș a contribuit semnificativ la dezvoltarea învățământului juridic din Sibiu, fiind un nume important în domeniul dreptului public.

De-a lungul activității sale, a ocupat funcții de conducere importante, printre care cele de decan, prodecan și membru al Consiliului Facultății timp de 26 de ani. Totodată, a fost membru al Senatului ULBS și a asigurat, pentru o perioadă, conducerea interimară a Facultății de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene.

Doctor în Drept al Universității din București, profesoara Vesmaș a avut contribuții importante la dezvoltarea doctrinei juridice, fiind recunoscută atât la nivel național, cât și internațional. A fost, de asemenea, membru fondator al Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu” din Sibiu și al Institutului de Drept Public și Științe Administrative al României.

Înainte de cariera universitară, a activat timp de șapte ani în administrația publică, experiență care i-a consolidat expertiza în domeniul dreptului public.

Reprezentanții Facultății de Drept au subliniat că dispariția sa reprezintă o pierdere majoră pentru mediul universitar sibian, lăsând în urmă un gol greu de acoperit.

„Va rămâne veșnic vie în inimile noastre”, au transmis colegii săi.

Dumnezeu să o odihnească în pace.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Sibiu: 98.3 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
LIVEUrmărește-ne:
Etichete