Bărbați prinși cu peste 980 de petarde și șoferi beți în minivacanța de Crăciun

În perioada minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Nașterii Domnului, între 24 și 28 decembrie 2025, peste 150 de polițiști sibieni au fost prezenți zilnic pe teren pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și protejarea cetățenilor.
În cele cinci zile, polițiștii au desfășurat 49 de acțiuni dedicate menținerii ordinii publice, prevenirii accidentelor rutiere și depistării persoanelor urmărite la nivel național sau internațional. De asemenea, au intervenit la 388 de evenimente, dintre care 279 au fost sesizate prin SNUAU 112. În șapte cazuri de violență domestică, riscul evaluat a indicat amenințarea iminentă a vieții, integrității fizice sau libertății victimelor, ceea ce a condus la emiterea de ordine de protecție provizorii.
Pentru prevenirea accidentelor și a contravențiilor rutiere, polițiștii au verificat peste 930 de autovehicule și au aplicat 609 sancțiuni contravenționale, dintre care 149 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În același context, au fost efectuate 982 de testări cu aparatele alcooltest/etilotest și 5 teste cu aparatele drugtest, în urma cărora au fost reținute 53 de permise de conducere și retrase 56 de certificate de înmatriculare.
În această perioadă au fost sesizate 55 de infracțiuni, dintre care 16 contra persoanei, 9 contra patrimoniului și 23 la regimul rutier.
Cazuri semnificative:
- La data de 25 decembrie, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat doi bărbați, de 38 de ani din Iași și 45 de ani din Sibiu, care ofereau spre vânzare peste 980 de articole pirotehnice fără drept. Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, iar cercetările continuă într-un dosar penal pentru deținere ilegală de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
- La data de 26 decembrie, în localitatea Valchid, un bărbat de 34 de ani din Biertan a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, și fără drept de a conduce. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar în cauză s-a deschis dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
- La data de 27 decembrie, în localitatea Cisnădie, un șofer de 35 de ani a fost oprit pe strada Cindrelului și testat cu alcooltestul, rezultând o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor, iar cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie.
Polițiștii sibieni rămân prezenți și activi pentru siguranța comunității, iar autoritățile reamintesc cetățenilor importanța respectării legislației rutiere și a normelor de conviețuire socială.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Patru copii din Sibiu reprezintă România la Campionatul Internațional FIRST LEGO League din California
O echipă de robotică formată din patru copii din Sibiu s-a calificat la etapa internațională a competiției FIRST LEGO League, după ce a obținut

Serviciile vamale din România vor fi modernizate. Proiect de 40 de milioane de lei

Guvernul reduce temporar acciza la motorină și introduce o contribuție pentru operatorii din domeniul petrolului
Guvernul va reduce temporar acciza la motorina standard comercializată pe piața internă cu 30 de bani pe litru, respectiv cu 36 de bani ...
Acțiuni ale polițiștilor sibieni în unitățile de învățământ
În cursul acestei săptămâni, polițiștii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare dar și activități informativ-preventive în unitățile...
Stiri
Gică Hagi, prima variantă de selecţioner propusă de Comisia Tehnică a FRF
Reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal au început căutările noului selecţioner pentru naţionala de fotbal a României, după...

Motorina, din nou mai scumpă. Reducerea accizei riscă să fie anulată

Atenționare MAE: restricții pentru camioane în Ungaria de Paștele Catolic

