Autostrada Sibiu – Nădlac, șantier nonstop: muncitorii lucrează la foc automat chiar și în ploaie / foto

Accesul în șantierul de pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii A1 este mai dificil din cauza vremii, însă echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt continuă lucrările pe 11 fronturi active, anunță DRDP Timișoara.
În subteran, excavațiile sunt monitorizate permanent de geologi, care acordă atenție stratificației terenului. În funcție de observațiile geologice, se adoptă soluții adecvate pentru a asigura continuitatea și siguranța lucrărilor.
Tunelul 1: Ambele galerii au fost străpunse, iar în prezent se lucrează la partea structurală, inclusiv montarea hidroizolației, armarea radierului și a banchinelor, precum și betonarea acestora.
Tunelul 2: Continuă excavațiile la ambele galerii de intrare și ieșire, cu lucrări precum realizarea umbrelor de protecție, baterea ancorelor și aplicarea torcretului.
În zona de tip „cut & cover”, lucrările se desfășoară pe ambele sensuri: pe direcția spre Lugoj se evacuează pământul de sub plăcile de protecție, iar spre Deva continuă săparea în subteran.
Chiar și în condiții de ploaie și teren saturat de apă, lucrările la tuneluri se desfășoară conform graficului tehnic, fără întreruperi.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Sâmbătă, 25.000 de tineri cântă pentru planetă
Un număr record de 25.000 de copii și tineri din cadrul Programului Național Cantus Mundi vor marca sâmbătă, 28 martie, „Ora Pământului”

Weekend sub semnul naturii și al culturii: De la drumeții în Cindrel la spectacole de teatru și produse tradiționale
Locuitorii și turiștii aflați în județul Sibiu au la dispoziție un program diversificat pentru acest sfârșit de săptămână, care îmbină mișcarea în

Directorul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu: „Inteligența Artificială nu înlocuiește medicul”
Conf. univ. dr. Ciprian Băcilă, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a lansat un avertisment ferm la sediul

Prețul pâinii ar putea crește cu până la 38% în 2026 din cauza crizei petrolului și a gazelor
Prețul pâinii în România va înregistra creșteri semnificative în anul 2026, într-un scenariu optimist scumpirea fiind estimată la 15,8%, însă în cel
Stiri

27 martie – Ziua Mondială a Teatrului
În fiecare an, pe 27 martie, este celebrată Ziua Mondială a Teatrului, un eveniment dedicat uneia dintre cele mai vechi și expresive forme de artă...

Reguli noi pentru recuperarea permisului de conducere. Ce trebuie să știe șoferii
Regulile privind recuperarea permisului de conducere au fost modificate începând cu 20 martie, printr-o ordonanță recent adoptată...
Siguranța începe cu educația- Acțiune a polițiștilor sibieni în școlile din județ
În decursul acestei săptămâni, peste 1.000 de elevi și cetățeni sibieni au participat la activități informativ-preventive…

