Aurul dă lovitura! Record absolut pe piețele internaționale

Prețul aurului a atins luni dimineață un nou record istoric, depășind pragul de 4.400 de dolari pe uncie, pe fondul așteptărilor privind noi reduceri ale ratelor dobânzilor în Statele Unite și al cererii tot mai mari pentru active de refugiu. Și argintul a înregistrat un maxim istoric, potrivit Reuters.
Aurul spot a crescut cu 1,4%, ajungând la 4.397,16 dolari pe uncie la ora 05:02 GMT, după ce, anterior, a depășit pentru prima dată nivelul de 4.400 de dolari. La momentul redactării acestei știri, prețul aurului era de 4.404,45 dolari pe uncie.
În același timp, prețul spot al argintului a urcat cu 3,3%, atingând un maxim istoric de 69,44 dolari pe uncie.
De la începutul anului, aurul a înregistrat o creștere de 67%, reușind pentru prima dată să depășească pragurile psihologice de 3.000 și 4.000 de dolari pe uncie. Argintul a avut o evoluție și mai spectaculoasă, cu un avans de 138% în 2025, susținut de fluxuri puternice de investiții și de constrângeri persistente ale ofertei.
„Având în vedere că luna decembrie aduce, de obicei, randamente pozitive pentru aur și argint, sezonalitatea este de partea lor”, a declarat Matt Simpson, analist senior la StoneX.
Totuși, acesta avertizează că investitorii ar trebui să fie prudenți: „Aurul a crescut deja cu aproximativ 4% în această lună, iar pe măsură ce ne apropiem de finalul anului, volumele de tranzacționare tind să scadă, ceea ce crește șansele de marcări de profit”.
Considerat în mod tradițional un activ de refugiu, aurul continuă să fie susținut de tensiunile geopolitice și comerciale, dar și de achizițiile constante realizate de băncile centrale.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Stare critică pentru Mircea Lucescu: al doilea infarct și intervenție de urgență. Medicii l-ar fi stabilizat din nou

Schimbare majoră la un liceu din Mediaș: săli moderne și laborator digital nou

Flori cu poveste din satele Sibiului
În zilele premergătoare Floriilor, CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu omagiază creativitatea poporului român și aduce în prim-plan frumusețea

Atelier demonstrativ de vopsire a ouălor în stil săsesc, la Muzeul ASTRA
Vizitatorii Muzeului ASTRA sunt invitați, luni, 6 aprilie 2026, la un atelier demonstrativ dedicat tradițiilor pascale săsești
Internațional

Trump anunță tarife de până la 100% pentru medicamentele importate

Evoluții în cazul jafului din Assen: Coiful de la Coțofenești ar fi fost recuperat

SUA aprobă un program de schimburi cu România. Ce înseamnă concret pentru țara noastră

