Vreme rea în toată țara: vânt puternic, ploi și ninsori la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă până luni dimineața, care vizează majoritatea regiunilor din România. Meteorologii avertizează asupra intensificărilor vântului, ploilor moderate cantitativ și ninsorilor în zonele montane.
Potrivit prognozei, vântul va sufla mai puternic joi (26 martie) în Banat, Crișana, Moldova și sudul Transilvaniei, iar pe timpul nopții în Oltenia și Muntenia. Vineri (27 martie) și sâmbătă (28 martie), rafalele vor afecta aproape întreaga țară, cu viteze în general de 45–55 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vântul va depăși 70–80 km/h.
Ploile se extind în toată țara
Începând de vineri, aria precipitațiilor va crește dinspre sud-vest, urmând să cuprindă treptat toate regiunile. Cantitățile de apă vor fi moderate, de 20–25 l/mp, iar local pot depăși 35 l/mp, în special în sudul și sud-vestul țării, dar și în zonele montane și submontane.
Ninsori și strat nou de zăpadă la munte
În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare. La început sunt vizate Carpații Meridionali, iar ulterior și celelalte masive montane, unde se va depune un nou strat de zăpadă, local consistent.
Meteorologii recomandă prudență în deplasări, mai ales în zonele montane și în regiunile unde vântul va avea intensificări temporare.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Tursib anunță devieri de circulație pentru traseul 8

Cum verifici online istoricul unei mașini rulate. Cât costă certificatul RAR AutoPass

Vremea se strică în weekend! ANM anunță ploi torențiale, grindină și vijelii în mai multe regiuni

George Simion, mesaj cu țintă directă spre Cotroceni: „Așteptăm să fim invitați ca primul partid în preferințele românilor”
Stiri
O companie aeriană cere interzicerea băuturilor alcoolice în aeroporturi
Șeful Ryanair cere interzicerea alcoolului servit dimineața în aeroporturi, pe fondul creșterii comportamentului…

Piața chiriilor în 2026: creșteri accentuate și presiune tot mai mare asupra chiriașilor
Piața chiriilor continuă să crească în 2026 atât în România, cât și la nivel european, pe fondul cererii ridicate…

Noi reguli ITP pentru mașini în Uniunea Europeană. Ce schimbări îi așteaptă pe șoferi
Parlamentul European a aprobat o serie de modificări importante privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor din…
