Vești bune! Reduceri de 40% la zborurile către destinațiile estivale. Despre ce companie aeriană este vorba

Vești bune! O companie aeriană oferă 40% reduceri la zboruri spre destinaţiile preferate ale românilor pe timp de vară
Compania aeriană AnimaWings lansează o promoție specială pentru vara 2026, oferind reduceri de 40% din tariful de bază pentru zboruri către unele dintre cele mai populare destinații de vacanță, inclusiv în Grecia, Spania și Turcia, la prețuri care pornesc de la 62 de euro. Promoţia este valabilă în perioada 12 ianuarie (ora 14:00) - 18 ianuarie 2026 (ora 23:59), pentru călătorii programate între 1 aprilie şi 24 octombrie 2026, în funcţie de perioada de operare a fiecărei rute. Reducerea se aplică la tariful de bază, fără taxe, în clasa Y (Economy Class), iar oferta este disponibilă în limita locurilor alocate, potrivit unui comunicat al companiei, transmite miercuri Agerpres.
"Românii sunt din ce în ce mai atenţi la modul în care îşi planifică vacanţele şi aleg tot mai des să îşi rezerve din timp zborurile pentru sezonul de vară. Prin această promoţie de început de an, ne dorim să le oferim acces la destinaţii de vacanţă populare, la preţuri avantajoase, într-un model de zbor care pune accent pe confort şi predictibilitate"
, a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings, citată în comunicat.
Zborurile pentru care se aplică oferta promoţională
Oferta promoţională cuprinde următoarele zboruri:
- Timişoara - Kavala - Timişoara (de la 81,7 euro);
- Bucureşti - Heraklion - Bucureşti (de la 79,4 euro);
- Iaşi - Heraklion - Iaşi (de la 74,5 euro);
- Cluj-Napoca - Salonic - Cluj-Napoca (de la 95,7 euro);
- Iaşi - Salonic - Iaşi (de la 92,5 euro);
- Timişoara - Salonic - Timişoara (de la 87,7 euro);
- Iaşi - Palma de Mallorca - Iaşi (de la 113,85 euro);
- Bucureşti - Palma de Mallorca - Bucureşti (de la 113,85 euro);
- Timişoara - Palma de Mallorca - Timişoara (de la 113,85 euro);
- Timişoara - Chania - Timişoara (de la 88,9 euro);
- Timişoara - Tenerife - Timişoara (de la 152,2 euro);
- Timişoara - Kefalonia - Timişoara (de la 87,7 euro);
- Timişoara - Zakynthos - Timişoara (de la 75,7 euro);
- Bucureşti - Rhodos - Bucureşti (de la 88,52 euro);
- Timişoara - Rhodos - Timişoara (de la 84,7 euro);
- Bucureşti - Corfu - Bucureşti (de la 73,77 euro);
- Timişoara - Corfu - Timişoara (de la 66,7 euro);
- Bucureşti - Kefalonia - Bucureşti (de la 91,82 euro);
- Timişoara - Heraklion - Timişoara (de la 77,5 euro);
- Craiova - Heraklion - Craiova (de la 61,8 euro);
- Bucureşti - Salonic - Bucureşti (de la 94,77 euro);
- Bucureşti - Kavala - Bucureşti (de la 82,77 euro);
- Bucureşti - Antalya - Bucureşti (de la 87,74 euro).
AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, alături de tur-operatorul Christian Tour. Aflată în continuă expansiune, compania aeriană îşi va mări flota în acest an cu încă două avioane de tip Airbus A220-300, iar în următorul an cu încă patru aeronave. Planul de extindere al flotei AnimaWings până la finele lui 2026 vizează un total de 12 aeronave. Operatorul aerian a lansat recent programul complet de zboruri turistice pentru sezonul de vară 2026, urmând să opereze 19 rute către destinaţii populare din Grecia şi Spania, cu plecări din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. Programul include frecvenţe săptămânale multiple şi orare optimizate pentru sejururi de 7 şi 10 nopţi, alături de servicii dedicate familiilor şi pasagerilor care caută un plus de confort.
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Brânza frământată De Colțești este, așadar, în top 100 în topul celor mai gustoase brânzeturi din lume. Primul loc al topului...
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Județul Sibiu, partener în proiectul european RuralConnect
Județul Sibiu are un rol central în proiectul european „RuralConnect – Construirea de punți între comunitățile rurale pentru o Europă ...

Peste 530 de sancțiuni aplicate în județul Sibiu, în cadrul acțiunii europene „TRUCK & BUS” – ROADPOL
Polițiștii rutieri sibieni au aplicat 534 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 111.000 de lei, în urma controalelor...

Amenzi de peste 81.000 de lei pe A1. Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Autostrăzi
Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală...

RO ALERT: A fost semnalată prezența unui urs în Selimbăr
In cursul serii de luni, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs în…
Stiri locale

Județul Sibiu, partener în proiectul european RuralConnect
Județul Sibiu are un rol central în proiectul european „RuralConnect – Construirea de punți între comunitățile rurale pentru o Europă ...

Peste 530 de sancțiuni aplicate în județul Sibiu, în cadrul acțiunii europene „TRUCK & BUS” – ROADPOL
Polițiștii rutieri sibieni au aplicat 534 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 111.000 de lei, în urma controalelor...

Amenzi de peste 81.000 de lei pe A1. Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Autostrăzi
Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală...

RO ALERT: A fost semnalată prezența unui urs în Selimbăr
In cursul serii de luni, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs în…
