Val de șoferi prinși în ilegalitate în Sibiu: fără permis, cu dreptul suspendat sau la volanul unor mașini neînmatriculate

Polițiștii din județul Sibiu au depistat, în ultimele zile, mai multe persoane care au încălcat legislația rutieră, fiind deschise dosare penale pentru diverse infracțiuni la regimul circulației.
Un prim caz a fost înregistrat în 22 aprilie, în jurul orei 16:15, în Tălmaciu, unde un tânăr de 20 de ani, din Cisnădie, a fost oprit pe strada Râului. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat.
În aceeași zi, în jurul orei 17:30, pe DJ 106B, în localitatea Țapu, un tânăr de 18 ani, din județul Alba, a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat, fiind deschis dosar penal.
Alte două cazuri au fost înregistrate în cursul nopții de 22 spre 23 aprilie. În Cisnădie, un bărbat de 59 de ani, din Sibiu, a fost depistat la volan fără a deține permis de conducere. Câteva ore mai târziu, în municipiul Sibiu, pe bulevardul Mihai Viteazu, un tânăr de 26 de ani, din județul Argeș, a fost oprit de polițiști, aceștia constatând că avea dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, într-un alt dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Săliște a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat de 38 de ani, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului. Acesta a fost depistat pe 19 aprilie, în Apoldu de Jos, având o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Reorganizare majoră la ANAF: aproape jumătate dintre unitățile fiscale vor fi desființate

Sfântul Gheorghe 2026: tradiții, obiceiuri și semnificații ale uneia dintre cele mai importante sărbători

Ce rute Tursib sunt afectate de lucrările de pe Bulevardul Victoriei

Viața simplă din Munții Cindrel: „Bunica Maria”, simbol al tradițiilor din Sibiu (foto)
Stiri locale

Ce rute Tursib sunt afectate de lucrările de pe Bulevardul Victoriei

Viața simplă din Munții Cindrel: „Bunica Maria”, simbol al tradițiilor din Sibiu (foto)

Cinci proiecte educaționale din Sibiu, finanțate cu aproape 250.000 de lei printr-un program național
Vești bune pentru comunitatea sibiană: cinci proiecte educaționale din județ vor beneficia de finanțare în valoare totală de...
Încă o clădire a Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu intră în reabilitare
Miercuri, 22 aprilie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu a avut loc o conferință de presă în care au fost ...
