Val de scumpiri la pompă: ce soluții sunt pe masa Guvernului

Autoritățile analizează, în aceste zile, posibile măsuri pentru a ține sub control prețurile carburanților, după ce benzina și motorina s-au scumpit constant în ultima perioadă. Potrivit datelor din piață, prețul motorinei standard se apropie de pragul de 10 lei pe litru, în timp ce benzina a înregistrat, la rândul ei, creșteri semnificative, scrie Digi24.
În ultimele trei săptămâni, motorina s-a scumpit cu aproximativ 1,6 lei pe litru, iar benzina cu aproape 1,2 lei, evoluție care a generat îngrijorări atât în rândul autorităților, cât și al consumatorilor.
La nivel guvernamental sunt analizate mai multe variante de intervenție, printre care introducerea unei accize flexibile, care să limiteze creșterea prețurilor peste anumite niveluri, dar și plafonarea adaosului comercial practicat de benzinării.
Premierul Ilie Bolojan a discutat recent cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, despre posibilele soluții, iar o decizie ar putea fi luată în perioada următoare, în cadrul unei ședințe de Guvern.
Specialiștii din domeniul energetic avertizează că tendința actuală indică, deocamdată, noi scumpiri, în contextul evoluțiilor internaționale de pe piața petrolului. În același timp, unele opinii susțin că reducerea accizelor ar putea avea efecte negative asupra bugetului de stat.
Autoritățile încearcă să identifice măsuri echilibrate, care să limiteze impactul asupra populației și mediului economic, fără a crea presiuni suplimentare asupra finanțelor publice. Deciziile finale urmează să fie anunțate în perioada următoare.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică. 1.500 de lei pentru profesori și personal auxiliar
Guvernul a aprobat, în ședința de marți, Ordonanța de Urgență care prevede acordarea primei de carieră…

Tânăr de 27 de ani, încarcerat la Penitenciarul Aiud pentru trafic de droguri
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Brașov a fost încarcerat laPenitenciarul Aiud, după ce a fost condamnat la…

Care sunt preţurile la carburanţi, marți, 5 mai. S-au înregistrat noi majorări
Începutul primei săptămâni din luna mai aduce scumpiri la pompe. Prețurile carburanților sunt în creștere…

CNAIR anunță străpungerea primei galerii a tunelului Robești pe Autostrada A1 Pitești–Sibiu
Prima galerie a tunelului Robești, cu o lungime de 900 de metri pe sensul Pitești–Sibiu al autostrăzii A1, a fost străpunsă, a anunțat șeful…
Știri naționale

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică. 1.500 de lei pentru profesori și personal auxiliar
Guvernul a aprobat, în ședința de marți, Ordonanța de Urgență care prevede acordarea primei de carieră…

Care sunt preţurile la carburanţi, marți, 5 mai. S-au înregistrat noi majorări
Începutul primei săptămâni din luna mai aduce scumpiri la pompe. Prețurile carburanților sunt în creștere…

Nicușor Dan face la ora 18.00 prima declarație de presă după căderea Guvernului Bolojan
Președintele Nicușor Dan va susține astăzi, ora 18.00, declarații de presă la Palatul Cotroceni, anunțat Biroul de presă...

