
IGPR
Poliția Română a finalizat vineri procedura de extrădare a unui bărbat în vârstă de 45 de ani, originar din Sibiu, care figura pe lista celor mai căutați infractori („Most Wanted”). Acesta a fost adus sub escortă în România pentru a executa o pedeapsă de aproape 10 ani de închisoare pentru infracțiuni de criminalitate organizată și furturi cu prejudicii deosebit de grave.
Bărbatul era urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Timiș. Condamnarea acestuia vizează constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Potrivit autorităților, individul urmează să fie încarcerat imediat într-o unitate de detenție pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei.
La data de 13 martie 2026, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 45 de ani, din Sibiu, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Acesta este condamnat la aproape 10 ani de închisoare. Acesta a fost depistat în februarie 2024, pe teritoriul Franței, în Eragny, în urma unui mandat de percheziție domiciliară, fiind arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile române. La data de 21 decembrie 2021, Biroul SIRENE - România a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pe numele bărbatului, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Timiș, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit IGPR, începând cu anul 2013, sibianul, împreună cu alte 8 persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în activități de furt.
Grupul ar fi acționat pe teritoriul României până în anul 2017. În perioada 1 noiembrie 2013 – 11 decembrie 2013, bărbatul, împreună cu membrii grupului, ar fi pătruns prin efracție în 4 locuințe, de unde ar fi sustras bunuri și valori, cauzând un prejudiciu estimat la 43.500 de euro și 80.000 de lei. În noaptea de 4 spre 5 februarie 2017, acesta, împreună cu membrii grupului, ar fi pătruns prin efracție într-o locuință, de unde ar fi sustras bunuri de 47.700 de euro. În aceeași noapte, ar fi pătruns prin efracție în sediul unei firme, de unde ar fi sustras alte bunuri, în valoare de 15.680 de euro și 108.800 de lei. De asemenea, în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2017, bărbatul ar fi sustras, prin efracție, dintr-o casă de schimb valutar, bunuri de 250.100 de lei, în timp ce, în noaptea de 21 octombrie 2017, acesta, împreună cu alți membrii ai grupului, ar fi pătruns într-o locuință, de unde ar fi sustras bunuri de 70.000 de euro. Totodată, bărbatul ar fi sustras de la două persoane vătămate 3.000 de euro și 23.300 de lei, respectiv 23.000 de euro și 26.000 de lei. Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 9 ani și 7 luni de închisoare.
De la data introducerii alertei și până la momentul depistării, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș - Serviciul de Investigații Criminale a obținut mai multe informații cu privire la posibile locații ale persoanei urmărite pe teritoriul unor state membre Schengen, iar, în luna octombrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș - Serviciul de Investigații Criminale au stabilit că persoana urmărită se poate afla în Franța, sub o identitate falsă.
La data de 19 februarie 2024, bărbatul a fost depistat în ERAGNY, Franța, în urma unui mandat de percheziție domiciliară, fiind arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile române.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Înapoi la esență: Focus Festival 2026 este despre oameni
Înapoi la esență: Focus Festival 2026 este despre oameni -Interviu la Wake Up City cu Sebastian Marcovici despre reinventarea Focus in the Park

Copil de 12 ani, rănit după ce a căzut dintr-o căruță și a fost lovit de o mașină, la Daia
Un minor de 12 ani a fost rănit joi seara, în localitatea Daia, după ce a căzut dintr-o căruță și a fost lovit de un autoturism.

Peste 1.000 de muncitori pe șantierul A1 Cornetu–Tigveni: lucrări în desfășurare pe 25% din traseu
Peste 1.000 de muncitori și 200 de utilaje lucrează pe aproximativ 25% din secțiunea Cornetu–Tigveni a autostrăzii Sibiu–Pitești.

Peste 4.100 de elevi sibieni învață după-amiaza. ASPASIB cere 18 milioane de lei pentru trei școli noi
Asociația Părinților din Județul Sibiu solicită alocarea a 18 milioane de lei din bugetul local pentru construirea a trei școli noi,
Stiri locale

Înapoi la esență: Focus Festival 2026 este despre oameni
Înapoi la esență: Focus Festival 2026 este despre oameni -Interviu la Wake Up City cu Sebastian Marcovici despre reinventarea Focus in the Park

Copil de 12 ani, rănit după ce a căzut dintr-o căruță și a fost lovit de o mașină, la Daia
Un minor de 12 ani a fost rănit joi seara, în localitatea Daia, după ce a căzut dintr-o căruță și a fost lovit de un autoturism.

Peste 4.100 de elevi sibieni învață după-amiaza. ASPASIB cere 18 milioane de lei pentru trei școli noi
Asociația Părinților din Județul Sibiu solicită alocarea a 18 milioane de lei din bugetul local pentru construirea a trei școli noi,
.jpg%3Fv%3D2026-04-23T15%253A54%253A06.610Z&w=3840&q=100)
Trafic închis pe bulevardul Victoriei pentru frezarea carosabilului
Circulația rutieră se închide în noaptea de joi spre vineri pe bulevardul Victoriei, între străzile Rennes și Banatului, pentru lucrări de frezare
