
Transportul bicicletelor pe ruta Sibiu – Păltiniș va fi reluat începând cu 16 aprilie 2026, prin intermediul liniei 22. Autobuzele vor avea remorci speciale cu o capacitate de până la 16 biciclete, în limita locurilor disponibile.
Tursib anunță reluarea serviciului de transport al bicicletelor către stațiunea Păltiniș, începând cu data de 16 aprilie 2026. Măsura vine în sprijinul celor care aleg deplasarea spre munte cu bicicleta.
Îmbarcarea și debarcarea se vor face din stația „Gară” din Sibiu și din stația „Păltiniș”. Remorca atașată autobuzelor poate transporta până la 16 biciclete, inclusiv electrice, în funcție de dimensiuni.
Tariful pentru transportul unei biciclete este de 11 lei. Biletele pot fi achiziționate de la agențiile Tursib, prin aplicația SibiuBus, de pe portalul Tursib, de la automatele stradale din stații, cu excepția celor de pe Linia Verde, sau direct din automatul aflat în autocar.
Programul curselor pe traseul 22 include plecări din stația „Gară” la orele 07:00, 11:00 și 16:00, iar din stația „Păltiniș” la orele 09:00, 13:30 și 17:30.
Reprezentanții operatorului precizează că nu se pot face rezervări în avans pentru transportul bicicletelor, iar locurile sunt ocupate în funcție de disponibilitatea din momentul îmbarcării.
Serviciul oferă o alternativă de transport pentru cei care aleg activitățile în aer liber și deplasarea către zona montană din apropierea Sibiului.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Șeful CNAIR anunță bilanțul mandatului: „Peste 500 de kilometri de drumuri de mare viteză” deschiși circulației
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, susține că în mandatul său au fost dați în folosință peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri

410 milioane de lei pentru tratament balnear în 2026: Ministerul Finanțelor a avizat acordarea biletelor
Ministerul Finanțelor a avizat astăzi, proiectul privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, cu un buget total de 410 milioane

Surse: Miniștrii PSD ar putea demisiona după ședința de Guvern din 23 aprilie, dacă Ilie Bolojan nu pleacă din funcție
Miniștrii PSD ar putea demisiona din Guvern după ședința Executivului din 23 aprilie, în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu își va da demisia.

Retroparada Primăverii revine în Piața Mare din Sibiu: zeci de mașini istorice, expuse în centrul orașului
Retroparada Primăverii va avea loc pe 18 aprilie, în Piața Mare din Sibiu, unde vor fi expuse zeci de vehicule istorice.
Stiri locale

Retroparada Primăverii revine în Piața Mare din Sibiu: zeci de mașini istorice, expuse în centrul orașului
Retroparada Primăverii va avea loc pe 18 aprilie, în Piața Mare din Sibiu, unde vor fi expuse zeci de vehicule istorice.
.jpeg%3Fv%3D2026-04-15T14%253A41%253A20.401Z&w=3840&q=100)
Viteză de 188 km/h pe A1: șofer sancționat și lăsat fără permis
Un șofer a fost prins cu 188 km/h pe Autostrada A1 și a rămas fără permis pentru 90 de zile, în urma unui control al poliției rutiere.

Controale pe Autostrada A1: amenzi de peste 50.000 de lei și zeci de șoferi sancționați pentru viteză și defecțiuni
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, au aplicat sancțiuni de peste 51.000 de lei în urma unei acțiuni

CJ Sibiu, reacție după ancheta Parchetului European: microbuzele neconforme au fost refuzate și returnate
Daniela Cîmpean, președinta Consiliul Județean Sibiu susține că instituția a respectat toate procedurile în achiziția microbuzelor școlare
