Tradiția „tăierii porcului”, readusă la viață la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA din Sibiu readuce în fața publicului ritualul tradițional al „tăierii porcului”, printr-o reconstituire completă a obiceiului, însoțită de demonstrații culinare, ateliere pentru toate vârstele și preparate săsești și maghiare, oferind vizitatorilor o experiență autentică a iernii transilvănene.
În weekendul 6–7 decembrie, între orele 11:00 și 15:00, Muzeul ASTRA readuce în fața publicului un ritual definitoriu pentru viața satului transilvănean: sacrificarea porcului și pregătirea preparatelor tradiționale înainte de Crăciun. Considerat un moment esențial al anului gospodăresc, „tăiatul porcului” reprezenta odinioară nu doar o necesitate alimentară, ci și un prilej de solidaritate comunitară, desfășurat după reguli stricte și o perioadă de post și pregătire sufletească.
Un eveniment important în fiecare familie era „tăierea porcului”, de obicei înainte de Crăciun, o activitate însoțită de multă muncă, dar care întărea spiritul comunitar și oferea familiei resursele de carne și slănină atât de necesare pe perioada iernii. Animalele din gospodărie erau bunul cel mai de preț al oamenilor din acea perioadă, deoarece asigurau familiei necesarul de hrană pe toată durata anului. De aceea sacrificarea animalelor era un adevărat ritual care se realiza doar de câțiva oameni din sat, după reguli foarte precise. „Tăierea porcului” in preajma sărbatorilor de iarnă se făcea după o perioadă de 40 de zile de post și pregătire spirituală, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Obiceiul „tăierii porcului” este prezent în viața tuturor comunităților etnice din Transilvania, iar preparatele sunt asezonate după gustul fiecăruia, cu condimente și plante aromatice, transmite Muzeul ASTRA.
În cele două zile sunt programate și ateliere de gastronomie tradițională săsească și maghiară.
În zona bucătăriei de la Târgul de Țară din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, se vor desfășura două ateliere de gastronomie tradițională săsească, în 6 decembrie 2025 și alte două ateliere de gastronomie tradițională maghiară, în 7 decembrie 2025. Activitățile vor valorifica cunoștințele, metodele și instrumentele tradiționale ale fiecărei etnii, utilizând porci din rasele Mangalița și Bazna, mai precizează reprezentanții Muzeului ASTRA.
Atmosfera va fi completată de o serie de activități interactive pentru întreaga familie: ateliere de confecționat ornamente de Crăciun, șezători la gherghef și povești despre casele muzeului și tradițiile comunităților din care provin. Cei mici vor avea și ocazia să trimită o scrisoare către Moș Crăciun, în așteptarea sărbătorilor.
Evenimentul face parte din proiectele Muzeului ASTRA dedicate conservării și promovării patrimoniului cultural viu, oferind publicului o ocazie rară de a redescoperi ritualuri și gusturi din trecutul Transilvaniei.
Citește și:
https://city-fm.ro/2025/12/04/actiuni-extinse-ale-politistilor-sibieni-pentru-siguranta-elevilor/
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.
Citește și

Polițiștii sibieni au desfășurat 17 activități preventiv-educative în școlile din Sibiu și Mediaș, la care au participat 461 de elevi și...
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Final de mandat pentru Mircea Lucescu la echipa națională

Pregătiri de Paște: CFR Călători bagă vagoane suplimentare pe rutele pline

Evoluții în cazul jafului din Assen: Coiful de la Coțofenești ar fi fost recuperat

A fost prins băut și drogat la volan! Decizia procurorilor: control judiciar 60 de zile
Stiri locale

A fost prins băut și drogat la volan! Decizia procurorilor: control judiciar 60 de zile

Sărbătoarea Floriilor la Muzeul ASTRA: târg de semințe, ateliere pentru copii și preparate tradiționale din Delta Dunării
Muzeul ASTRA organizează, în perioada 4–5 aprilie 2026, evenimentul dedicat Floriilor, în cadrul Târgului de țară din Muzeul în aer liber.

Istoria și planurile Teatrului de Balet Sibiu expuse la City FM
Fondatorul și directorul Teatrului de Balet Sibiu, Ovidiu Dragoman a povestit despre dezvoltarea baletului în oraș, repertoriu, succese și proiecte.

