Theo Rose ar putea părăsi juriul „Vocea României”, după finalul sezonului 13

Finalul celui de-al 13-lea sezon Vocea României continuă să stârnească reacții puternice în rândul telespectatorilor. Victoria Alessiei Pop, din echipa lui Tudor Chirilă, i-a adus acestuia al optulea trofeu din istoria show-ului, performanță care a împărțit publicul în două tabere.
După anunțarea câștigătoarei, Theo Rose a publicat un mesaj cu subînțeles pe rețelele de socializare, lăsând să se înțeleagă că nu va mai ocupa scaunul de antrenor în sezoanele următoare ale emisiunii.
„Anul ăsta Vocea României se oprește pentru mine exact acolo unde trebuia. Cu un zâmbet obosit, cu multă muncă în spate și cu sentimentul ăla că, indiferent de rezultat, drumul a fost onest”, a transmis artista, felicitându-i totodată pe Tudor Chirilă și pe Alessia Pop pentru reușită, scrie InfoMusic.
Mesajul vine în contextul în care Alessia Pop, considerată de mulți una dintre favoritele competiției, a fost eliminată în etapa Confruntărilor din echipa Theo & Horia Brenciu, fiind ulterior salvată de Tudor Chirilă. Decizia de atunci a fost intens criticată de public, iar parcursul ulterior al tinerei artiste a confirmat așteptările fanilor, culminând cu câștigarea trofeului.
Theo Rose i-a mulțumit public lui Horia Brenciu pentru colaborare și energie, dar și finalistei echipei lor din acest sezon, Eva Nicolescu, despre care spune că are un viitor promițător în muzica românească.
Theo Rose a debutat ca antrenor la Vocea României în 2022, în sezonul 10, alături de Smiley. Din 2023, artista a făcut echipă cu Horia Brenciu, cei doi având finaliști în fiecare sezon: Melisa Antonesi (sezonul 11), Raluca Moldoveanu (sezonul 12) și Eva Nicolescu (sezonul 13). Deocamdată, PRO TV nu a confirmat oficial schimbări în componența juriului pentru sezonul următor.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Dacian Cioloș a fost numit consilier prezidențial
Fostul premier Dacian Cioloș a fost numit consilier prezidențial de către președintele României, Nicușor Dan.

Recomandări pentru un Paște fără probleme de sănătate
Autoritățile sanitare atrag atenția asupra respectării unor reguli esențiale de igienă și alimentație în perioada sărbătorilor pascale, pentru

Patru copii din Sibiu reprezintă România la Campionatul Internațional FIRST LEGO League din California
O echipă de robotică formată din patru copii din Sibiu s-a calificat la etapa internațională a competiției FIRST LEGO League, după ce a obținut

Serviciile vamale din România vor fi modernizate. Proiect de 40 de milioane de lei
ENTERTAINMENT

Istoria și planurile Teatrului de Balet Sibiu expuse la City FM
Fondatorul și directorul Teatrului de Balet Sibiu, Ovidiu Dragoman a povestit despre dezvoltarea baletului în oraș, repertoriu, succese și proiecte.

Pași spre performanță: „Mirajul Dansului” la matinalul Wake Up City
În studioul City FM, în această dimineață, au fost Adonis Crețu și Casian Crețu și au vorbit despre pasiunea energia care unește unește prin dans.

Paul McCartney revine cu un nou album inspirat din copilărie: „The Boys of Dungeon Lane”
Legenda muzicii britanice Paul McCartney a anunțat lansarea celui de-al 18-lea album solo din carieră, programat pentru 29 mai 2026.

Echinocțiul de primăvară 2026. Când trecem la ora de vară
România se pregătește să intre în perioada anului în care zilele devin semnificativ mai lungi. Echinocțiul de...
